Opt rute de microbuz din Chișinău și-ar putea sista activitatea

Pe străzile Chișinăului circulă tot mai puține microbuze, iar unele rute ar putea să își sisteze în curând activitatea. Potrivit șefului Direcției Transport, Vitalie Butucel, în ultimii trei ani au fost retrase din circulație circa 800 de unități de transport de acest tip.

„Unele rute și-au sistat activitatea, iar altele au ajuns la un număr critic de unități de transport și riscă să își sisteze activitatea. Este vorba de ruta 101, 114, 126, 154, 172, 178, 188 și 189. Operatorul rutei 126 a înaintat deja un demers în acest sens”, a menționat Vitalie Butucel în cadrul ședinței ordinare a Primăriei.

Din cele 51 de rute de microbuz, în prezent activează 1.003 unități, față de 1.750 în 2014, numărul de microbuze fiind în continuă descreștere. Potrivit informațiilor prezentate de șeful Direcției Transport, acest lucru este cauzat de lipsa șoferilor calificați, tariful necorespunzător pentru kilometru, dar și faptul că această afacere a devenit neprofitabilă.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *