O altă sursă online care publica știri false despre COVID-19, blocată de SIS
Vineri, 1 mai, Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) a mai blocat o sursă cu conținut online promotoare de ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19 şi măsurile de protecţie şi prevenire a pandemiei.
Ordinul ce conţine indicații cu caracter obligatoriu a fost transmis Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice şi Tehnologia Informaţiei pentru luarea deciziilor ce se impun.
Astfel, urmează a fi sistat portalul moldoinfo.wordpress.com.
- SIS sistează accesul către un alt site care distribuie știri false despre COVID-19
- SIS sistează accesul către alte două site-uri care distribuie știri false despre COVID-19
- DOC/ SIS sistează accesul către 52 de site-uri care distribuie știri false despre COVID-19
În conformitate cu Dispoziția nr.3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, furnizorii de servicii de comunicații electronice accesibile publicului, la decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice şi Tehnologia Informației, bazată pe lista de surse făcută publică de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, au obligaţia de a bloca imediat sursele online care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19.