Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ministrul Educației, despre sistarea finanțării…

Ministrul Educației, despre sistarea finanțării grupelor cu program prelungit: „Profesorii și directorii merită mai mult decât rolul de portavoce pentru justificarea eșecurilor primarului”

Sursa foto: unpaspentru.md

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun susține că directorii instituțiilor de învățământ din municipiu Chișinău ar distribui informații false prin grupurile de părinți, despre bugetul de stat pentru domeniul educației. Oficialul a comentat joi, 11 ianuarie, după peste o săptămână de la apariția informațiilor în spațiul public, închiderea grupelor cu program prelungit în școlile din Chișinău, pentru că nu ar mai exista finanțare suficientă pentru ele.

Perciun l-a acuzat pe primarul general Ion Ceban că incompetența sa în gestionarea resurselor publice, împrumuturile înainte de alegeri și întârzierea în aprobarea bugetului ar fi dus la sistarea acestui serviciu oferit anterior de către municipalitate.

„După ce s-a împrumutat la greu înainte de alegeri şi a rămas fără bani, primarul Chișinăului a impus directorii instituțiilor de învățământ din municipiu să distribuie falsuri prin grupurile de părinți. Fără un buget aprobat pe 2024 şi având de achitat peste 400 de milioane de lei anul ăsta pe creditele electorale luate – primarul n-a găsit 60 de milioane pentru finanțarea în continuare a grupelor cu regim prelungit. Acestea au fost dintotdeauna achitate din bugetul municipal, fiind unele dintre puținele cheltuieli pentru educație pe care și le asuma municipiul.

Cu excepția grupelor prelungite și o mică contribuție pe alimentație – primăria nu cheltuie mai nimic din veniturile proprii pentru educație. Toți banii vin de la bugetul de stat și pentru școli și pentru grădinițe.

Incompetența primarului în gestionarea resurselor publice, împrumuturile înainte de alegeri, întârzierea în aprobarea bugetului a dus la sistarea acestui serviciu oferit anterior de către municipalitate. Încercările primarului de a blama Guvernul pentru propriile eșecuri au devenit deja o obișnuință sâcâitoare și sunt o banală tentativă de a scăpa de responsabilitate.

Cu abordarea „Guvernul e de vină că ninge abundent” Chișinăuenii deja s-au obișnuit, dar ceea ce este extrem de grav este insistența primarului de a politiza sistemul educațional. Nu o dată am solicitat autorităților municipale să se abțină de la utilizarea sistemului în jocuri politice. Profesorii și directorii merită mai mult decât rolul de portavoce pentru justificarea eșecurilor primarului.

Este rușinoasă implicarea profesorilor care ar trebui să fie o sursă esențială de informație veridică, în orice comunitate, în campanii de dezinformare”, a scris Dan Perciun pe rețelele de socializare.

Sursa: Dan Perciun/Facebook

Ministrul Educației a precizat că bugetul planificat repartizat pentru școli și grădinițe pe anul 2024 s-a majorat cu 86 de milioane față de 2023, de la 13.007 miliarde la 13.093 miliarde.

„Adițional încă un miliard stă în rezervă în buget pe linia Ministerului Finanțelor pentru acoperirea creșterilor salariale de 15% aplicabile de la 1 ianuarie. Deci avem un buget planificat cu peste 1 MILIARD DE LEI mai mare pentru educație în 2024 decât în 2023 și acesta ca de obicei va mai fi și majorat la rectificare.

Îndemn toți directorii și profesorii din municipiu să se abțină de la distribuirea falsurilor și a mesajelor politice. Asta dăunează credibilității dumneavoastră personale, credibilității sistemului și înveninează comunitățile pe care le reprezentanți”, a scris Perciun, care a publicat și un mesaj care pare să fie dintr-un grup de părinți.

Mai mulți consilieri municipali din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și părinți au organizat joi, 4 ianuarie, un flashmob în fața Primăriei municipiului Chișinău, cerând edilului capitalei, Ion Ceban, „să asigure finanțarea necesară pentru a proteja educația și viitorul a circa 40 000 de copii”.

Zinaida Popa, președinta PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), a criticat decizia autorităților municipale de a lichida grupele cu program prelungit în clasele primare din Chișinău. Potrivit ei, „prin aceste acțiuni, primarul Ion Ceban diminuează reușita școlară a copiilor”.

Reprezentanții Primăriei municipiului Chișinău dau vina pe Guvern că ar fi redus alocațiile pentru domeniul educației cu 356 milioane de lei, acuzând că se creează „o presiune enormă pe bugetul municipiului Chișinău”.

„Având în vedere atitudinea nefavorabilă a autorităților publice centrale în ceea ce privește alocarea surselor financiare din bugetul public, la care capitala țării contribuie cu 23 de miliarde de lei și înapoi primește doar 2.8 miliarde de lei se creează intenționat o presiune enormă pe bugetul municipiului Chișinău (…). În ultimii ani, povara financiară asupra bugetului municipal Chișinău depășește suma de 1,3 miliarde de lei, lucru care se întâmplă ca urmare a diverselor decizii privind delegarea de competențe financiare suplimentare de către stat, prin intermediul Parlamentului, fără a se aloca și resursele financiare Primăriei Chișinău, necesare pentru acoperirea costului acestui exercițiu de competență delegată, dar și a cheltuielilor suportate de municipalitate, în lipsa posibilității de rambursare sau acoperire a acestora”, se spune într-un comunicat al Primăriei.

Pe 3 ianuarie 2024, șeful Direcției educație, Andrei Pavaloi, a semnat și expediat instituțiilor de învățământ din municipiul Chișinău un ordin cu privire la suspendarea activității grupelor cu program prelungit la clasele primare din școlile municipiului Chișinău, notează Radio Europa Liberă Moldova.

„Noi am sistat finanțarea grupelor din bugetul municipal, dar o altă formă de funcționare a grupelor cu regim prelungit va putea exista, noi nu le interzicem. S-a întâmplat din cauza că nu avem bani în buget, dar ele pot exista, fiindcă avem mai multe acte normative care permit acest lucru”, a spus Europei Libere șeful Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi.

Potrivit lui, direcția lucrează acum asupra unui nou mecanism de funcționare a unor activități după orele de școală. În același timp, Pavaloi a infirmat pentru sursa citată că alimentația elevilor din clasele primare va fi sistată sau achitată în totalitate de părinți: „Alimentația, cum a fost înainte de vacanța copiilor, așa va fi și după vacanță, în toate instituțiile de învățământ”.