Principală  —  IMPORTANTE   —   Fugarul Vlad Plahotniuc și televiziunile…

Fugarul Vlad Plahotniuc și televiziunile pe care le (mai) controlează în R. Moldova


Oficial, oligarhul și fostul politician Vlad Plahotniuc este proprietarul a doar două posturi de televiziune: PRIME și Publika TV, prin intermediul companiei „General Media Group Corp”. Sediul televiziunilor și adresa juridică a companiei se află pe str. Ghioceilor 1, pe teritoriul Centrului Expozițional “Moldexpo” din Chișinău.

Totodată, șase posturi TV și două de radio își au sediul la aceeași adresă. Tot aici erau și TV 5 și Maestro FM, care și-au schimbat recent adresa și proprietarul.

La aceeași adresă își au sediul și alte două posturi TV, Canal 2 și Canal 3, deținute de compania „Telestar Media” SRL, al cărei fondator și administrator oficial este Lilian Buștiuc. Toate cele patru televiziuni transmit deseori aceleași știri, produse de compania „GMG Production”, o altă companie afiliată lui Vladimir Plahotniuc.

Televiziunile PRIME şi Publika TV au contracte de achiziționare a conținuturilor tv cu mai multe case de producții, inclusiv cu casa de producţie autohtonă «GMG Production»”, a confirmat pentru ZdG Ana Butnariuc, editoră-şefă la Ştiri PRIME TV.


Lilian Buștiuc a declarat pentru ZdG că „Telestar Media” SRL și „GMG Corp” „sunt două entități separate. Unica ce este în comun este baza de producție și sediul. Cândva a fost luată decizia pentru eficiența lucrului. A fost angajată o companie care prestează mai multe servicii tehnice și toată producția de bază se face la această companie, «GMG Production»”.

Am solicitat precizări și de la administratorul „GMG Production”, Sergiu Latiș, care însă nu a dorit să ofere prea multe detalii. „GMG Production, compania de producție de conținut audiovizual, prestează servicii pentru un șir de companii atât din R. Moldova, cât și din străinătate”, a răspuns acesta prin e-mail.

Pe strada Ghioceilor 1 își mai au sediul alte două televiziuni – Mega TV și Familia. Deținătoarea licenței pentru cele două posturi este firma „Real Radio” SRL, înregistrată oficial pe numele Victoriei Rusu, tot ea fiind și administratoare. Despre schimbarea denumirii CTC Mega în Mega TV a relatat atât Publika TV, cât și Canal 3, care au difuzat materiale promoționale.

Anterior, pe strada Ghioceilor 1 era înregistrată o altă companie ce administrează postul de televiziune Canal 5 și postul de radio Maestro FM: „Media Content Distribution” SRL. Ea era anterior deținută de Lilian Buștiuc, iar acum este în proprietatea lui Cătălin Golban. Și Canal 5 a fost promovat prin materiale publicitare de posturile de pe strada Ghioceilor 1.

Cătălin Golban afirmă că el este proprietarul beneficiar al celor două posturi, pe care le-ar fi cumpărat de la Lilian Buștiuc. „Eu am tipografie, am panouri publicitare, de mult sunt în acest domeniu”. Referitor la promovările de care a beneficiat Canal 5 la posturile GMG, Golban a explicat: „Lucrăm cu toată lumea, cu cât mai multă publicitate, cu atât mai bine”.

La adresa nouă a celor două posturi de pe strada Mitropolit Dosoftei este înregistrată o altă companie a lui Golban, „Studio Color” SRL.

Ziarul de Gardă a dezvăluit cine sunt proprietarii posturilor de televiziune. La trei ani de la plecarea lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor din R. Moldova, cei doi continuă să domine piața media audiovizuală, alături de figuri politice afiliate Partidului Socialiștilor din R. Moldova.