Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Fără zboruri Air Moldova până…

Fără zboruri Air Moldova până la sfârșitul verii, anunță compania

Sursa: airmoldova.md

Reprezentanții Air Moldova anunță marți, 18 iulie, că sistarea zborurilor operate de companie a fost prelungită repetat, până la mijlocul lunii august.

„Zborurile sunt sistate până la data de 16 august 2023 inclusiv. Pasagerii vor primi notificare la adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking. Stimați pasageri, rambursările pentru zborurile anulate se procesează în continuare. Pasagerii care au procurat biletele online, pe site-ul companiei, vor primi rambursarea la solicitare, pe cardul cu care a fost achitat biletul. Pasagerii care au procurat biletele achitând prin intermediul agențiilor vor putea primi rambursarea în numerar/pe card, odată cu reluarea activității comerciale și operaționale a companiei”, se arată într-un comunicat publicat de operatorul aerian.

În iunie, Air Moldova a comunicat că parcurge în continuare etapele procesului de restructurare și a anunțat mai multe acțiuni pe care urmează să le întreprindă, inclusiv prelungirea sistării zborurilor până la începutul lunii iulie.

Cu scopul optimizării proceselor curente și concentrarea maximă pentru asistența pasagerilor”, Air Moldova a anunțat atunci:

  • Sistarea temporară a activității oficiului Air Moldova bd. Negruzzi 10 din Chișinău. (tot personalul din incinta agenției va fi concentrat pe asistența pasagerilor în regim online pe adresele electronice helpdesk@airmoldova.md)
  • Zborurile sunt sistate până la data de 30 iunie, inclusiv. Pasagerii vor primi notificare la adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking.
  • Call centrul companiei activează de la 08:00 până la 20:00 / zilnic.

Air Moldova nu mai operează zboruri de la 2 mai, după mai multe luni în care a anulat curse.

Compania privată „Air Moldova” a transmis marți, 2 mai, că a depus în instanță o „cerere de aprobare a restructurării accelerate a companiei, care este un plan de acțiuni, ce are drept scop evitarea falimentului companiei aeriene, soluționarea problemelor existente și acceptarea investițiilor”.

Astfel, până la pronunțarea deciziei instanței, privind acceptarea sau respingerea cererii înaintate de Air Moldova, compania a spus că va suspenda operarea zborurilor și vânzările de bilete începând cu data de 2 mai. Conform companiei aeriene, reluarea activității va fi posibilă în termen de 3 zile de la pronunțarea deciziei de către instanță.

„Restructurarea, solicitată în instanță de Air Moldova reprezintă utilizarea unui complex de instrumente în scopul depășirii dificultăților financiare și restabilirii viabilității economice a companiei. Procedura de restructurare este soluția identificată de companie care ar permite investiții externe. Investitorii sunt gata să investească în Air Moldova în jur de 50 de milioane de dolari. Aceste investiții ar permite soluționarea problemelor financiare ale companiei și suplinirea flotei proprii.

Investițiile în companie nu pot fi realizate fără procedura de restructurare accelerată din cauza riscului sporit a unui atac din partea creditorilor existenți. Restructurarea accelerată va permite companiei să primească aceste investiții strict pentru dezvoltarea companiei, ca ulterior, în timp să fie achitate și datoriile existente (…). Odată cu acceptarea de către instanță a cererii de restructurare accelerată, compania Air Moldova va relua operarea zborurilor și comercializarea biletelor (…).

(…) Cu toate că Air Moldova se afla într-o situație dificilă, fără aeronavele proprii din luna martie, compania a fost condiționată de către bancă să majoreze suma de depozit pentru garantarea rambursării biletelor neutilizate. Ceea ce înseamnă că Air Moldova nu încasează o mare parte din bani în urma vânzărilor online, astfel formându-se un deficit de mijloace bănești necesare pentru activitatea companiei (…)”, anunță compania într-un comunicat.

Începând cu luna februarie, Air Moldova a anulat o serie de zboruri. Reprezentanții companiei aeriene au declarat anterior că se confruntă cu „dificultăți operaționale, motivul fiind deficiența de flotă”. La rândul său, Autoritatea Aeronautică Civilă a informat că monitorizează îndeaproape situația curentă a companiei, care riscă să-i fie suspendat certificatul de operator aerian.