Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Stare de urgență cu…

DOC Stare de urgență cu nicio restricție în plus pentru cultele religioase. Autoritățile fac referire la deciziile adoptate anterior de CNESP. Lista principalelor restricții

În lista integrală a restricțiilor anunțate joi, 1 aprilie, de autoritățile R. Moldova, nu sunt prevăzute alte măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 referitor la cultele religioase pentru perioada stării de urgență.

Cu toate acestea, punctul 1 din dispoziția emisă de Comisia pentru Situații Excepționale a R. Moldova (CSE), prevede executarea obligatorie a mai multor Hotărâri a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), printre care Hotărârea cu nr. 53.

Astfel, Hotărârea cu nr. 53 prevede măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii infecţiei COVID-19 pe durata stării de urgenţă în sănătate publică şi pentru asigurarea desfăşurării activităţii cultelor religioase în condiţii sporite de securitate antiepidemică, care potrivit autorităților, sunt obligatorii și pe perioada stării de urgență.

Solicitați de ZdG, reprezentanții Guvernului R. Moldova ne-au comunicat că „deocamdată rămân în vigoare toate măsurile indicate și restricțiile impuse de CNESP în Hotărârea nr.53 din 26 martie 2021, fapt menționat la pct. 1 al Dispoziției nr.1 a CSE”.

Punctul 1 din Dispozția nr.1 a CSE prevede că „autorităţile publice centrale, autorităţile publice locale, toate persoanele juridice de drept public şi de drept privat înregistrate în R. Moldova, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi toţi cetăţenii R. Moldova şi alte persoane fizice aflate la momentul actual pe teritoriul Republicii Moldova, vor asigura executarea prevederilor Hotărârilor nr. 41, nr. 44, nr. 51, nr. 53 ale Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei Dispoziţii”.

Contactat de ZdG, Vasile Guștiuc, director interimar al Agenției Naționale în Sănătate Publică a făcut de asemenea referire la Hotărârea nr. 53 a CNESP. Totodată, acesta a menționat că pe parcursul săptămânii viitoare, dacă numărul de îmbolnăviri cu COVID-19 nu vor scădea, ar putea fi propuse alte măsuri mai dure.

Comisia pentru Situații Excepționale a R. Moldova a decis să păstreze prevederile hotărârii nr. 53 a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică.

(…)Noi ne-am expus că ar fi cazul ca să se ia careva măsuri mai drastice. Urmează pe parcirsul săptămânii viitoare, dacă situația privind COVID-19 nu se va îmbunătăți se va propune măsuri mai dure”, ne-a comunicat Guștiuc.

Hotărârea din 26 martie 2021 a Comisiei Naționale Extraordinară în Sănătate Publică

La 26 martie curent, Comisia Națională Extraordinară în Sănătate Publică (CNESP), a anunțat măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii infecţiei COVID-19 pe durata stării de urgenţă în sănătate publică şi pentru asigurarea desfăşurării activităţii cultelor religioase în condiţii sporite de securitate antiepidemică.

Astfel, potrivit hotărârii de atunci, admiterea în interiorul lăcaşurilor de cultse va face cu prezența a unui număr limitat de persoane, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 m2 pentru fiecare persoană şi o distanţă fizică de siguranţă de minimum 2 metri între persoanele participante la activităţile religioase1 (cu excepţia slujitorilor de cult).

„Fluxul de persoane va fi dirijat astfel încât să se evite formarea aglomeraţiilor. Slujitorii de cult vor asigura respectarea strictă de către toate persoanele ce intră în lăcaşul de cult a prevederilor prezentului subpunct”, se arată în decizie.

Este prevăzută instalarea la intrare în lăcaşul de cult, în locuri vizibile si accesibile, a dozatoarelor cu soluţie dezinfectantă pe bază de alcool pentru respectarea igienei mâinilor. Astfel la intrarea în lăcaşul de cult şi în locul de organizare a slujbelor, fiecare persoană este obligată să îşi dezinfecteze mâinile.

Comisia îndeamnă triajului observaţional şi măsurarea temperaturii corpului la intrarea în lăcaşurile de cult a fiecărei persoane, cu interzicerea accesului în interior a persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree) sau stare febrilă şi informarea lor despre necesitatea consultării medicului.

Pe toată durata aflării în interiorul lăcaşului de cult, purtarea măştii de protecţie pe toată durata aflării în interiorul lăcaşului de cult este obligatorie, masca trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul.

Totodată, se recomandă plasarea, la loc vizibil, a anunţurilor scrise privind regulile de distanţare fizică, de evitare a aglomeraţiilor, de acces limitat în lăcaşurile de cult şi în locurile de organizare a slujbelor (inclusiv numărul maxim admis de persoane aflate concomitent în lăcaşul de cult), precum şi despre obligativitatea purtării corecte a măştii de protecţie, respectării igienei mâinilor şi a etichetei tusei şi a strănutului. Slujitorii de cult vor monitoriza respectarea de către toate persoanele aflate în lăcaşul de cult a regulilor stabilite.

„Se va monitoriza starea de sănătate a slujitorilor de cult, inclusiv prin măsurarea temperaturii corpului, la începutul şi la sfârşitul zilei de muncă. în caz de depistare a unor simptome specifice infecţiei respiratorii acute (tuse, strănut, rinoree), persoana nu este admisă la oficierea slujbelor, se autoizolează şi informează medicul de familie”, se arată în decizie.

Totodată, Comisia recomandă:

  • Evitarea contactului şi a sărutării obiectelor de cult
  • Neadmiterea consumului produselor alimentare, inclusiv a oferirii acestora, în incinta lăcaşului de cult.
  • Promovarea salutului între credincioşi şi slujitorii de cult exclusiv prin plecarea capului şi închinăciune, fără îmbrăţişări.
  • Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanţă de cel puţin 1 metru.
  • Se vor dezinfecta periodic, o dată la 3-4 ore, obiectele sau suprafeţele de contact frecvent (de exemplu mânerele uşilor, balustradele, scaunele etc.).
  • Îndemnarea persoanelor din grupele de risc, persoane vârstnice şi persoane cu boli cronice, să evite locurile aglomerate şi să facă rugăciunea de acasă.
  • Evitarea organizării pelerinajelor.
  • Activităţile religioase oficiate de către slujitorii de cult în aer liber se vor desfăşura cu menţinerea distanţei fizice de 1,5 metri între persoane.
  • Activităţile religioase desfăşurate în spaţii publice, în exteriorul lăcaşurilor de cult, nu sunt considerate întruniri în masă.

Hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sunt executorii pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.

Prim-ministrul interimar al R. Moldova, Aureliu Ciocoi, a anunțat restricțiile care vor fi impuse în perioada stării de urgență, 1 aprilie – 30 mai curent. Astfel, de sâmbătă, 3 aprilie, în municipiile Chișinău și Bălți se va institui un regim special de circulație a persoanelor.

Deputații din Parlamentul de la Chișinău au aprobat miercuri, 31 martie, proiectul de hotărâre al Guvernului în exercițiu cu privire la declararea stării de urgență. 52 de deputați au votat pentru instituirea stării de urgență în R. Moldova, pentru următoarele 60 de zile.

Cabinetul de miniștri a votat marți, 30 martie hotărîrea de Guvern, care presupune transmiterea Parlamentului a unui raport al Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, privind necesitatea declarării stării de urgenţă.

Acum un an, pe 17 martie 2020, în R. Moldova a fost instituită stare de urgență pe o perioadă de 60 de zile.