ANI verifică dacă fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare Viorel Gherciu ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat prezența aparenței de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților de către fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare Viorel Gherciu. Astfel, inspectorul de integritate al ANI a întocmit o sesizare pentru efectuarea controlului respectării regimului juridic al incompatibilităților în privința acestuia.
Potrivit ANI, Gherciu ar fi deținut funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare în perioada în care ar fi deținut și funcția de administrator și fondator unic la Întreprinderea Individuală Viorel Gherciu, fondată în 2008 în raionul Orhei, și la Gospodăria Țărănească Viorel Gherciu, fondată în 2010 în raionul Orhei.
„(…) Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții retribuite, cu activitatea de antreprenoriat, desfășurată personal sau cu deținerea oricărei funcții de conducere în cadrul societăților comerciale, cu exercitarea activității, inlcusiv în organele de conducere, în cadrul persoanelor juridice de drept privat (…)”, se arată în procesul-verbal întocmit de ANI.
Pe 7 iulie, Viorel Gherciu a fost revocat din funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt a prim-ministrei Natalia Gavrilița susținea că Gherciu a fost eliberat din funcție la propunerea prim-ministrei Natalia Gavrilița.
Viorel Gherciu a fost numit în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare în august 2021. Anterior, ZdG a scris că Viorel Gherciu este proprietarul a peste 200 de terenului agricole. El deține și o gospodărie țărănească în satul Clișova, raionul Orhei și este fondator al Asociației Obștești „ProRuralInvest”, al companiei Bio-Soliții SRL și al Întreprinderii Individuale Viorel Gherciu.
Locuiește într-o casă cu o suprafață de 297 de metri pătrați, amplasată în orășelul Codru, pe care o deține din 2001. Valoarea imobilului declarată este de 1,14 milioane de lei. La aceasta se adaugă două proprietăți imobiliare și un autoturism Volvo S80, în valoare de 6000 de euro.
Pentru primele opt luni ale anului 2021, Gerciu declară venit din salariu de la compania Verein Donau Soja din Austria de 587 de mii de lei. Mai declară 236 de mii de lei, primiți pentru servicii de consultanță oferite pentru Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD în R. Moldova. De asemenea, indică faptul că are trei conturi bancare în România, pe care se află în total 20 de mii de dolari.