Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cum a fost „soluționată” contestația…

Cum a fost „soluționată” contestația depusă de „BMC Truck & Bus” în cazul autobuzelor „ISUZU”

Sursa: facebook.com/morozancic

Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) a restituit contestația depusă de compania românească „BMC Truck & Bus”, care a fost descalificată din licitația de circa 80 milioane lei pentru achiziționarea a 31 de autobuze pentru municipiului Chișinău.

În decizia luată, ANSC precizează că Întreprinderea Municipală „Parcul Urban de Autobuze” nu se supune Legii 131, or această autoritate își desfășoară activitatea în sectorul transporturilor, activitate exceptată de la legea respectivă.

„În circumstanțele celor din speță, Agenția reține declarațiile autorității contractante că pretențiile „BMC Truck & Bus” SA nu sunt formulate în cadrul unei proceduri de achiziție publică desfășurată în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/15, se menționează în decizia luată de ANSC.

Astfel, Agenția susține că este competentă să soluționeze doar contestațiile cu privire la achizițiile desfășurate conform Legii nr. 131, iar acest lucru nu se referă și la contestației depusă de „BMC Truck & Bus”. În concluzie, Agenția a restituit contestația, fără a o examina.

De cealaltă parte, Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER) susține că Întreprinderea Municipală „Parcul Urban de Autobuze” a desfășurat achiziția conform Legii 131, atribuindu-și astfel calitatea de autoritate contractantă în baza legii 131.

„Aici mă refer nu doar la faptul că documentația de atribuire a fost elaborată conform Legii 131, căci oricine poate face acest lucru. Însă, caietul de sarcini abundă de referințe la Legea 131. Chiar punctul 44 menționează că constestațiile vor fi soluționate de către ANSC, în baza legii 131”, se menționează Olesea Stamate, președinte AGER.

Totodată, deși Legea 131 exceptează ÎM „Parcul de Autobuze” de la procedurile de achiziții publice, Consiliul Municipal a dispus achiziționarea autobuzelor în baza Legii 131, iar achizițiile anteriore pentru procurarea autobuzelor au fost, la fel, organizate în baza Legii 131.

Un offshore din Ciprul de Nord, specializat în IT, va livra 31 de autobuze pentru Chișinău

Primăria municipiului Chişinău a semnat la 20 februarie contractul de achiziționare a celor 31 de autobuze marca „ISUZU”, după ce compania „Unipay Danismanlik Yazilim Teknolojileri Ltd” a câștigat licitația de circa 80 milioane de lei.

Licitație cu scandal pentru achiziționarea autobuzelor. Acuzațiile aduse de o companie românească în adresa Primăriei Chișinău

La câteva zile după anunțarea rezultatelor, compania „BMC Truck & Bus”, care a participat la achiziția respectivă, a făcut publică o reacție oficială în care precizează că a fost descalificată nefondat, deși a înaintat o ofertă mai bună.