Când vine un elicopter SMURD și cine decide

Cei patru salvatori ai Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) vor fi conduși pe ultimul drum duminică, 5 iunie. Trupurile neînsuflețite ale medicului, asistentului și pilotului vor fi înmormântate la Iași, iar cel al copilotului la Bacău. Vineri seara, sicriile au fost duse la Iași, iar convoiul a fost întâmpinat cu lacrimi și aplauze. Salvatorii, care au decedat după ce elicopterul s-a prăbușit în raionul Cantemir, se îndreptau spre Cahul pentru a prelua un cetățean american și a-l transporta la Chișinău. Asta după ce echipajul a transportat o pacientă de 85 de ani de la spitalul raional Vulcănești la Spitalul de Urgență din Capitală. O echipă de 35 de experți ai Ministerului de Interne din România a venit la locul accidentului pentru a face investigații tehnice, iar Procuratura Generală a R. Moldova a deschis o anchetă în acest caz. Se iau în calcul trei ipoteze: defecţiune a elicopterului, eroare umană în pilotarea aparatului de zbor, dar și deficiențe ale benzinei cu care a fost alimentat elicopterul în pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Oficiali ai aviaţiei din cadrul Inspectoratului General al Aviaţiei Române au precizat că elicopterul SMURD Iaşi nu avea în dotare radar meteo, care ajută pilotul să vadă tipul de nori ce sunt în zona în care urmează să zboare. De asemenea, aparatul nu ar fi fost dotat cu sistem cu GPS, care atenţionează apropierea de pământ, fiind dotat doar cu un aparat de orientare, în condițiile când joi, 2 iunie, era emis cod galben de de averse puternice, însoţite de grindină.
Ultima intervenție a echipajului SMURD Iași a fost întreprinsă pentru transportarea la Spitalul de Urgență din Chișinău a unei profesoare de limba engleză din Vulcănești, de 85 de ani, Eudochia Mitiș. Aceasta a fost internată săptămâna trecută și suferea de insuficienţă renală şi respiratorie.
Șeful Spitalului raional Vulcănești, Mihail Gheorghiev, a declarat că solicitarea de intervenție a echipajului SMURD se face doar în cazuri de gravitate sporită. Medicul spune că femeia a fost consultată trei specialiști de la Spitalul Nr. 1 din Chișinău, după care s-a luat decizia că pacienta este transportabilă, iar datele despre starea pacientei au fost comunicate Serviciului republican AVIASAN, subdiviziune structurală şi funcţională a Staţiei municipale Chişinău de AMU, care asigură asistenţă medicală de urgenţă consultativă. Aceștia prin intermediul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, au contactat serviciul SMURD. „Medicul și paramedicul SMURD, de asemenea, au verificat starea pacientei înainte de plecare.”, a declarat Mihail Gheorghiev.
În același timp, fiica pacientei, Ludmila Mitiș este medic-infecționist în București, iar feciorul, Valeriu Mitiș este un cunoscut medic în Rusia. Valeriu Mitiș este șeful Secției de răni și boli infecțioase a Institutului de Chirurgie, „A. V. Vișnevskii” din Moscova. Aceștia s-au întors de peste hotare săptămâna trecută, iar în dimineața zilei de ieri au însoțit echipajul până când mama sa a fost urcată în elicopter.
Tatiana Zatîc, șefa Direcției asistență medicală primară, urgentă și comunitară din cadrul Ministerului Sănătății a declarat că nu cunoaște astfel de detalii: „Nu cunosc detalii, chiar aud prima dată. Nici discuții n-am auzit. Nu pot să vă zic. În cazurile date, haideți să nu inventăm ceva și chiar dacă poate este și adevărat, haideți să vorbim la temă. Se pune accent pe starea pacientului și nu pe gradele de rudenie.”
Șeful Spitalului din Vulcănești afirmă că acum câteva săptămâni, au mai făcut o solicitare pentru intervenția SMURD, când o femeie care s-a întors din Turcia a fost diagnosticată cu o tumoare. În acel caz spune că a fost respectată aceeași procedură. „Dacă nu dispun de medici și uilaj necesar pentru tratare, iar starea pacientului este gravă se apelează la serviciul SMURD, însă nu direct, ci doar după consultația telefonică sau la fața locului a medicilor.”, menționează Mihail Gheorghiev.
După ce a transportat pacienta de 85 de ani la Chișinău, echipajul se îndrepta spre Cahul pentru a prelua un cetățean american de 64 de ani care a suferit un atac cerebral.
2 IUNIE
7:50-Solicitarea telefonică a medicilor din Vulcănești pentru intervența în cazul pacientei de 85 de ani. Transferul acesteia la Spitalul Clinic Republican a fost coordonat cu vicedirectorul medical al instituției.
8:30-A fost contactat Dispeceratul 112 și acceptată solicitarea de către SMURD Iași.
9:00– A parvenit o solicitare de la Spitalul Raional Cahul către Serviciul AVIASAN republican pentru a fi transportat în instituția specializată un bărbat de 64 de ani, cu cetățenie americană.
9:10– Solicitarea a fost acceptată de AVIASAN, iar transferului bărbatului a fost coordonat d emedicii din Cahul cu profesorul neorochirurg Grigore Zapuhlîn de la Institutul Național de Neurologie și Neurochirurgie.
9:20– S-a solicitat aeroambulanța la Dispeceratul 112 Iași pentru pacientul din Cahul.
9:45– Elicopterul a decolat din Iași spre Vulcănești.
11:10– Echipajul SMURD a aterizat la Vulcănești.
11:30– Elicopterul a decolat din Vulcănești spre Chișinău, cu pacienta de 85 de ani.
12:20– Aeroambulanța a aterizat la Chișinău.
12:25– Elicopterul SMURD Iași s-a alimentat cu combustibil la Aeroportul Internațional Chișinău.
13:10– Echipajul a decolat de pe aeroportul Chișinău spre Cahul.
14:10-A fost informat Serviciul Protecției Civile și Situații Excepționale despre prăbușirea elicopterului.
- Spital-AVIASAN. În cazurile când un spital din R. Moldova nu dispune de medici specialiști sau utilaje de tratament necesare pentru asigurarea asistenței medicale urgente pentru pacienții în stare gravă, șeful spitalului solicită ajutor la Serviciul Republican AVIASAN din cadrul Institutului de Medicină Urgentă. AVIASAN este dotat cu ambulanțe pentru transportul supravegheat al bolnavilor gravi din instituţiile medico-sanitare din teritoriu pentru tratament în spitalele de profil. Când ambulanța nu poate asigura transportarea de urgență, se solicită intervenția elicopterului SMURD din Iași.
- AVIASAN-SMURD Iași. Medicul coordonator din Serviciul Republican AVIASAN analizează situația din punct de vedere medical și apelează la Dispeceratul SMURD din Iași, comunicând datele medicale ale cazului, locul intervenției și persoana de contact nemijlocită, cu datele de legătură.
- Solicitarea este transmisă către structurile abilitate din România pentru echipajul aeronavei medicale.
- Echipajul aeronavei comunică cu medicul coordonator AVIASAN din R. Moldova și stabilește detaliile medicale și tehnice ale intervenției.
- După preluarea cazului, echipajul aeronavei comunică Dispeceratului AVIASAN modul de soluționare definitivă a misiunii aeromedicale.
Intervenția aeroambulanței trebuie argumentată
Decizia de transfer a unui pacient în stare gravă la altă instituție medicală se ia de un consiliu medical, format din șef de secție, șef de reanimare, director medical, dar și din specialiști (reanimatolog, neurolog, traumatolog, cardiolog) în func ție diagnostic. Componența consiliului depinde de complexitatea și gravitatea fiecărui caz. Aceștia examinează pacientul, fac investigațiile necesare, iar dacă constată că nu dispun de utilaj sau specialiști, pot cere asistență de la alte spitale: se solicită AVIASAN pentru consultarea unui specialist, transfer cu ambulanța sau cu elicopterul.
Tatiana Zatîc, șefa Direcției asistență medicală primară, urgentă și comunitară din cadrul Ministerului Sănătății afirmă că medicii din Moldova discută cu cei din România și fiecare parte argumentează necesitatea intervenției: „Sunt specialiști, medici, ei discută cazul și fiecare parte aduce argumentul său, iar atunci când medicul argumentează necesitatea, cealaltă parte acceptă. Se vorbește în termeni medicali: care sunt parametrii vitali, riscurile, rezultatele investigațiilor care demonstrează gravitatea cazului. Nu este un caz de transportare taxi, ci o intervenție pentru a salva viața. Este un caz care este mult gândit, atunci când se solicită, adică nu se apelează pentru fiecare. SMURD este un echipaj de intervenție care anume are ca scop salvarea vieții atunci când contează fiecare minută. Argumentarea o face medicul care o solicită, iar în funcție de diagnostic, ei trimit în echipaj medicul necesar, de cele mai multe ori un reanimatolog sau un medic de urgentă calificat, care are capacități de reanimare”.