Principală  —  IMPORTANTE   —   Sergiu Sîrbu, despre mitingul democraților:…

Sergiu Sîrbu, despre mitingul democraților: „Ar putea dura o zi, ar putea dura patru zile”

Foto: Facebook/Andrian Candu


Potrivit calendarului de întruniri al Primăriei mun. Chișinău, Partidul Democrat (PDM) planifică, în perioada 5-9 iunie, mai multe manifestații sub formă de întâlniri publice cu electoratul în centrul capitalei. Solicitat să ofere detalii despre mitingul pentru care PDM a rezervat Piața Marii Adunări Naționale, deputatul Sergiu Sîrbu, tot el unul dintre vicepreședinții formațiunii, ne-a spus că încă este prematur să vorbim despre tipul și scopul întrunirii.

„Într-adevăr Partidul Democrat a depus o astfel de declarație prealabilă la primărie, dar mai multe detalii, ce fel de întrunire, cu ce scop, evident că în acest moment nu vă pot da deoarece sunt niște detalii organizatorice. O să fie o surpriză plăcută pentru toată lumea”, ne-a comunicat deputatul.

Sîrbu a mai afirmat că partidul său își rezervă dreptul de a fi „mai discret până la momentul oportun”.

„Ar putea dura o zi, ar putea dura patru zile, iarăși, în dependență de mai multe circumstanțe, dar iarăși, probabil încă este prematur să vorbim. Cu siguranță vom da mai multe detalii deja săptămâna viitoare, la moment sunt chestii organizatorice, eu nici nu cunosc multe detalii din punct de vedere organizatoric. Toate partidele, și nu doar partidele, au anumite tactici de strategie, de comunicare, de acțiune și cred că avem dreptul și noi să fim mai discreți până la momentul oportun. Nu putem să divulgăm toate secretele noastre interne de partid”, afirmă Sergiu Sîrbu

Informațiile publicate pe site-ul Primăriei arată că PDM a programat mai multe manifestații în perioada 5-9 iunie. Întrunirile ar urma să se desfășoare în PMAN, la Parlament, dar și la Președinția R. Moldova. Totodată, la aceste acțiuni ar urma să participe circa 50 de mii de persoane.