Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ruslan Codreanu: Trebuia să fie…

Ruslan Codreanu: Trebuia să fie altfel, dar oricum am votat

Fostul edil interimar al capitalei, care nu a fost înregistrat în calitate de candidat independent al funcția de primar general al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, a anunțat că și-a exercitat votul în cadrul scrutinului local de astăzi, 20 octombrie.

„Trebuia să fie altfel. Să votez pentru management și administrare a orașului. Dar oricum am votat, pentru ceva mai bun decât alianțe”, a fost mesajul publicat de Codreanu pe pagina sa de Facebook.

Codreanu a prezentat 10 454 de semnături. CECE Chișinău a precizat în hotărârea din 26 septembrie că au fost procesate 118 liste de subscripție din cele 386 prezentate prin intermediul SIAS Alegeri. Astfel, din cele 3158 de semnături verificate, 1959 au fost declarate valabile, iar 1199 – nule. Având în vedere că au rămas valabile mai puțin decât 10 000 de semnături, care este numărul necesar pentru a fi înregistrat, CECE Chișinău a stabilit ca „inoportun” procesarea și verificarea diferenței de 268 de liste de subscripție. Unul dintre motive a fost că 797 de semnături a inclus regiunea de domiciliu incorect. Conform CEC, „eroarea constă în faptul că susținătorul, având înregistrare la domiciliu într-o localitate, a semnat în lista de subscripție pentru altă localitate. Deși ambele localități sunt parte componentă a municipiului Chișinău, totuși membrii grupului de inițiativă urmau să completeze listele de subscripție separat, pentru fiecare localitate”.

Mai multe detalii citiți aici.

Fostul edil interimar a fost singurul pretendent care a depus dosarul pentru a fi înregistrat drept candidat independent la funcția de primar general al municipiului Chișinău.

Dintre cei 21 de pretendenți, în cursa pentru fotoliul de primar al capitalei au fost înregistrați 19 candidați, fiind excluși Ruslan Codreanu și Serghei Scripnic. Totodată, Andrei Donică și Boris Volosatîi au anunțat că se retrag din cursa electorală, ultimul rămânând în buletinul de vot.

ZdG vă prezintă aici un rezumat privind desfășurarea alegerilor de astăzi, 20 octombrie:

LIVE TEXT/ Start vot. Alegeri locale generale și alegeri parlamentare noi. Mersul scrutinelor