Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Președintele de onoare al PDM,…

Președintele de onoare al PDM, despre negocieri, schimbarea sediului și convocarea Consiliului Național Politic

Sâmbătă, 29 iunie, ar putea avea loc Consiliul Național Politic al PDM, în cadrul căruia urmează a fi luate mai multe decizii importante referitor la reorganizarea formațiunii, schimbarea conducerii și, inclusiv, eventuala trecere în alt sediu. Declarațiile au fost făcute de președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii Politica de la TV8.

Potrivit lui Diacov, acesta se așteaptă la „o discuție aprinsă”, despre „cum să fie reformat partidul, astfel încât partidul să revină la forma sa inițială, să fie partidul care unește oamenii, care servește drept punte între cei de stânga și cei de dreapta”.

Președintele de onoare al PDM a declarat că va solicita ca unele persoane să-și depună demisia din funcțiile de conducere ale partidului.

„Sper că vom avea o discuție largă, principială, serioasă, o discuție cu durere în suflet despre ce trebuie de făcut pentru a redresa situația, pentru ca partidul să fie unul respectat. Avem experiență. Am trăit astfel 20 de ani”, a declarat Dumitru Diacov.

Întrebat dacă Vlad Plahotniuc, care ieri și-a anunțat demisia de la șefia partidului, va participa la Consiliul Național Politic, Dumitru Diacov a precizat că nu cunoaște dacă acesta va fi în țară.

Diacov presupune că PDM se va muta în alt sediu, iar subiectul va fi abordat, la fel, sâmbătă.

Președintele de onoare al PDM susține că nu cunoștea ce fel negocieri aveau loc pe ultima sută de metri pentru formarea unei majorități parlamentare și între cine.

„Eu am venit la ședința Consiliului Național Politic și deși simțeam că ceva nu este așa cum trebui eram aproape convins că totul va fi bine”, a declarat Diacov referitor la ziua de 7 iunie.

Întrebat de ce la negocieri a participat vicepreședintele PDM, Serghei Iaralov, Dumitru Diacov a declarat că nu cunoaște și că întrebarea i-a adresat-o și lui Vlad Plahotniuc.