Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ludovic Orban: „În R. Moldova…

Ludovic Orban: „În R. Moldova au fost finanţate televiziuni care îl preamăreau pe Plahotniuc din bugetul de stat al României”

Ludovic Orban, președintele Partidului Naţional Liberal și premier al României, desemnat pentru formarea noului guvern, a declarat miercuri, 16 octombrie, că „dictatorul Plahotniuc” a fost „preamărit” în R. Moldova de presa finanțată din bugetul de stat al României, scrie Agerpres.

Liderul PNL a acuzat faptul că Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost o „agenţie de voiaj şi un mod de a aloca bani publici”, în contextul în care vorbea despre faptul că acest minister va fi desființat în noul Cabinet.

„De exemplu, în Republica Moldova, în Basarabia, au fost finanţate televiziuni, site-uri de ştiri care îl preamăreau pe dictatorul Plahotniuc şi care atacau pe toţi proeuropenii şi proromânii formaţiunilor democratice din banii daţi de la bugetul de stat prin intermediul Românilor de Pretutindeni (Ministerul pentru Românii de Pretutindeni)”, a spus Orban, la B1TV, potrivit Agerpres.

Procurorii anticorupţie au cerut, pe 10 octombrie, mandat de arestare pe termen de 30 de zile pe numele lui Vlad Plahotniuc. Anunţul a fost făcut de şeful Procuraturii Anticorupţie a Republicii Moldova, Viorel Morari.

Acesta a precizat că la 23 septembrie Procuratura Anticorupţie a dispus urmărirea penală în 2 cauze penale.

Potrivit lui Morari, prima cauză penală a fost deschisa în baza unor fapte săvârşite între 2013-2014. Plahotniuc e bănuit că a creat o schemă pentru a obţine bunuri şi venituri ilicite. Cea de-a doua cauză penală se referă tot la perioada 2013-2014.