Incidente la „Marşul Unirii” din București

Peste 2.000 de oameni participă la „Marşul Unirii” organizat de Platforma Unionistă, manifestanţii cerându-le preşedintelui, premierului, dar şi liderilor politici să-şi asume unirea României cu Basarabia ca proiect de ţară, scrie Mediafax.

„Îl aşteptăm pe premierul Cioloş, preşedintele Klaus Iohannis, Dragnea, Gorghiu şi toţi lierii politici în Piaţa Universităţii! Îi aşteptăm să vină să ne spună că uniea este pe agenda publică, că este un proiect principal, nu o promisiune, o idee”, a declarat un participant al Marșului.

Manifestanţii strigă „Basarabia e România!” şi le cer liderilor politici să facă din unirea României cu Basarabia o prioritate.

Unii manifestanţi care participă la Marşul pentru Basarabia au forţat cordonul jandarmilor din zona Guvernului şi au vrut să intre pe Calea Victoriei din Bucureşti, dorind să ajungă în Piaţa Universităţii. Jandarmii au ridicat câţiva protestatari, aceştia urmând să ajungă la audieri la secţiile de poliţie. Tot atunci, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, care a organizat marșul „Luptă pentru Basarabia”, George Simion, a fost reținut de forțele de ordine. Martorii spun că activistul a fost legat de jandarmi.

Sursa: Mediafax

Foto: Sergiu Nicolae Brega

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. ion mercaru

    JANDARMII ROMANI arestand si batand UNIONISTII.ii fac campanie luiDODON,pt,a iesi din PRIMUL TUR,asa cum vrea Rusia lui Putin,,,,bun ajutar fratilor din Romania,,,

  2. Marghita dela Smil

    Violența jandarmilor din București
    este diversiunea agenților ruși prin politicienii trădători și lași de pe Dâmbovița.
    Doar Strada va înfăptui mare Re-Unire cu România !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *