Principală  —  IMPORTANTE   —   (doc) Istoria viitorului sediu al…

(doc) Istoria viitorului sediu al PDM, construit pe banii Băncii de Economii a Moldovei

Andrian Candu, vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova (PDM) a recunoscut că formațiunea condusă de nașul său, Vladimir Plahotniuc, se va muta într-un sediu nou. Imobilul se află pe str. Armenească 44/3 la câteva sute de metri de reședința celor doi și a fost construit în timp ce se afla în proprietatea Partidului Comuniștilor din R. Moldova în urma unui credit luat de partidul lui Voronin de la Banca de Economii a Moldovei. 

„Pe parcursul ultimului an am fost în căutarea unui sediu. El a fost identificat, s-a negociat cu proprietarul acelui sediu. Din câte cunosc, lucrările de renovare și le-a asumat proprietarul, iar ce ține de chirie, încă negociem. E nevoie de spații de lucru, birouri pentru vicepreședinți, săli de ședință, de presă… Vom trece în sediul nou când vor fi finalizate lucrările, până la sărbători sau după, vedem”, a declarat presei Andrian Candu, unul din vicepreședinții PDM, tot el, președintele Parlamentului R. Moldova.

Pe clădirea care a aparținut până la începutului anului 2017 Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) și despre care se menționa că va deveni sediul partidului, în perioada în care formațiunea lui Vladimir Voronin era la guvernare, a apărut logoul Partidului Democrat din Moldova (PDM). La începutul acestui an, PCRM a vândut clădirea firmei „Constar Invest” SRL, companie deținută de firma Jarrow Business S.A din Belize. 

Joi, 30 noiembrie 2017: Mai mulți muncitori lucrează la sigla PDM de pe viitorul sediu al partidului

Construcția clădirii a început în iunie 2006, după ce Partidul Comuniștilor a obținut autorizație de construcție. Pe 2 aprilie 2009, cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare, comuniștii au obținut și terenul, cumpărându-l de la Primăria mun. Chișinău.  Clădirea se află în perimetrul străzilor Armenească și Bulgară, în spatele Camerei Înregistrării de Stat a R. Moldova. PCRM a primit terenul pe când la conducerea Primăriei, dar şi a Consiliului Municipal Chişinău se aflau membri ai PCRM. Primar era Vasile Ursu, ulterior ajuns vice-ministru al Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, care-l avea în calitate de şef pe Vladimir Baldovici, deţinătorul firmei de construcţii “Stayer” SRL. Anume această firmă de construcţii a fost implicată în construcția controversatei clădiri din centrul Chişinăului. În noiembrie 2008, când imobilul abia se construia, ZdG a scris că imobilul se ridica pe un teren de joacă pentru copii și pe „fundamentul” mai multor şmecherii. După ce au pus mâna pe teren, proprietarii au încercat să acapareze tot spaţiul din jurul locului respectiv.

Oleg Cernei, pe atunci consilier municipal din partea fracţiunii AMN, ne spunea în 2008 că, în 2006, la o şedinţă a CMC, reprezentanţi ai PCRM au prezentat un proiect ad hoc prin care se cerea terenul respectiv, pentru construcţia viitorului sediu al partidului. „Proiectul de hotărâre a fost votat de către membrii PCRM, dar şi de către consilierii PPCD”, susţinea Cernei.

Clădirea de pe str. Armenească în decembrie 2011

„Suprafaţa totală a terenului, oferită pentru construirea sediului PCRM, este de 24 ari şi 70 m.p.”, ne-a spus, tot în 2008, Igor Cristal, şeful Secţiei Relaţii Funciare din cadrul Primăriei Chişinău.  Mai multe persoane din apropiere s-au declarat atunci nemulţumite de această construcţie. Ne spuneau că nepoţii şi copiii lor nu mai au unde să se joace. „Le-au stricat terenul de fotbal, iar în parcul de lângă clădire, unde nu este construit nimic, nu fac curat”, susţine o bătrânică. “La mine copiii au crescut pe acele terenuri de joacă”, susţine alta. Toţi, însă, erau resemnați: „Nu mai putem face nimic. Comuniştii nu ne ascultă pe noi. Dacă au de făcut ceva, cu siguranţă, nu-i opreşte nimeni”, susţineau vecinii noului sediu.

Tot în 2008, Vladimir Baldovici, la una din şedinţele Guvernului, nu a negat faptul că „Stayer” SRL era angajată la consrucţia respectivei clădiri, care, urma să devină noul sediu al PCRM. Acesta ne-a zis: „Da cine v-a spus că „Stayer” construieşte?” Baldovici ne-a îndemnat apoi să-i întrebăm pe muncitori ce firmă reprezintă. Muncitorii au fost şi ei secretoşi, atunci când i-am întrebat ce firmă a contractat construcţia. Unii dintre ei ne-au spus: “Conducerea construieşte”. Alţii ne-au îndemnat să ne uităm pe salopeta în care sunt îmbrăcaţi. Acolo am desluşit inscripţionat cuvântul „Stayer”.

În una dintre vizitele efectuate în teritoriu, Veaceslav Untilă, pe atunci deputat AMN, astăzi președinte aal Curții de Conturi a declarat că o parte din banii destinaţi reconstrucţiei Mănăstirii Căpriana ar fi fost folosiţi la construcţia acestui edificiu . „Acest lucru a fost posibil pentru că principalul furnizor de materiale de construcţie pentru mănăstire este şi principalul furnizor pentru sediul PCRM. Altfel spus, cei care construiesc, puteau spăla o parte din bani, fără ca cineva să afle unde s-au dus aceştia. Desigur, este regretabil că banii pe care agenţii economici şi oamenii de rând i-au oferit pentru reconstruţia mănăstirii au fost cheltuiţi în alte scopuri”, a mai spus Untilă, în 2008.

22 de milioane de lei de la Banca de Economii

În 2007, Comuniștii au contract credite de la Banca de Economii a Moldovei pentru a construi clădirea. Inițial, clădirea a fost pusă în gaj pentru suma de 12 milioane de lei, iar ulterior, suma datoriei a ajuns la 22 de milioane de lei. Ulterior, datoriile au fost stinse, deși, până în decembrie 2016, pe imobil a fost aplicat sechestru. La scurt timp după ce sechestrul a fost scos, clădirea a fost vândută firmei „Constar Invest”, contractul fiind înregistrat pe 5 ianuarie 2017.

În 2013, atunci când o comisie parlamentară investiga fraudele din sistemul bancar, inclusiv de la BEM, ZdG a încercat să afle ce s-a întâmplat cu datoria pe care PCRM o avea către bancă, dar, fără succes.

Citiți și: Prietenia dintre PCRM şi BEM

După ce clădirea și-a schimbat proprietarul, liderul PCRM Vladimir Voronin a precizat că aceasta a fost vândută „pentru că PCRM  a rămas fără surse de existenţă, în primul rând. Şi, în al doilea rând, nu a fost bine chibzuit acest proiect. Nu l-am putut gestiona cu aşa dimensiuni. Ne costa foarte scump. L-am dat cu cât l-am construit – cu 26 de milioane de lei”, a menţionat liderul PCRM la PROTV Chișinău, citat de moldova.org.  Potrivit lui, PCRM şi-a achitat datoriile şi creditele, inclusiv creditul de 22 milioane de lei contractat de la BEM. „Şi am rămas cu zero. Nu avem bani, nu avem probleme. Am rămas cu amintirea”, a adăugat Voronin.

În 2017, Rise Moldova a scris că firma „Constar Invest” SRL, al cărui beneficiar se ascundea în Belize era reprezentat în R. Moldova de un personaj-cheie din anturajul oligarhului Vladimir Plahotniuc, actualul lider al PDM. Astfel, încă din 2006 moldoveanul Serghei Noscov reprezenta interesele companiei la Chișinău. Tot el a fost cel care, în numele companiei offshore, l-a numit pe Serghei Daşevskii administrator al firmei Constar Invest SRL. Jurnaliștii de la Rise Moldova au scris că Noscov este un personaj-cheie în administrarea afacerilor controlate de Vladimir Plahotniuc. Una dintre aceste afaceri este Nobil Club SRL, care administrează hotelul Nobil din Chișinău.

Iată ce spunea în urmă cu câteva luni Vladimir Voronin, președintele PCRM, într-un interviu pentru ZdG, despre clădirea care acum devine noul sediul al PDM.

Sediul pe care-l construia PCRM pe str. Armenească a ajuns acum la niște persoane apropiate lui Plahotniuc. Puteți să ne spuneți cum s-a întâmplat asta?

— Noi l-am construit împreună cu firma ceea care ni l-a construit. Noi am avut acolo numai o cotă, în acel sediu, și am dat garanții că rambursăm această cotă. Au trecut 8 ani de zile și noi ceva-ceva am rambursat, dar mai mult n-am avut posibilități și am fost nevoiți să vindem această cotă a noastră.

— Asta înseamnă că o firmă care era apropiată lui Plahotniuc a construit?

— Eu nu știu cu cine-s apropiați ei. Idee n-am. Iar mata umbli cu Plahotniuc. Voi luați și-i construiți un monument ceva… Nicio întrebare nu scapă fără Plahotniuc.

Astăzi, conform datelor de la Cadastru, clădirea rămâne în proprietate firmei „Constar Invest”. În urmă cu câteva luni, administratorul acestei companii a fost schimbat. Serghei Daşevskii a fost înlocuit cu un oarecare Serghei Orlov. Compania „Constar Invest” are adresa juridică în clădirea din str. Armenească 44/3.

Actualul sediu central al Partidului Democrat din Moldova se află pe str. Tighina din capitală, într-o clădire care aparține președintelui de onoare al partidului, Dumitru Diacov. Vladimir Plahotniuc și Andrian Candu, doi dintrel liderii PDM locuiesc pe str. Bulgară, la câteva sute de metri de viitorul sediul al Partidului Democrat din Moldova. Candu s-a mutat în blocul în care locuiește Vladimir Plahotniuc în 2017.

 Citiți și: Anul 2016: Deputaţii la cumpărături