Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ce le-a spus Dodon lui…

Ce le-a spus Dodon lui Medvedev și Kozak despre noul Guvern de la Chișinău

Igor Dodon, președintele R. Moldova, a avut o întrevedere cu prim-ministrul Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, și cu reprezentantul special al Președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu R. Moldova, vicepremierul, Dmitrii Kozak, anunță Președinția într-un comunicat de presă.

Conform informațiilor din comunicat, oficialii au discutat un spectru larg de chestiuni ce țin de relațiile bilaterale, în special, în domeniul comerțului și cel energetic. Părțile au constatat o creștere constantă a cifrei schimbului comercial, care în anul 2018 a constituit 940 milioane de dolari.

Igor Dodon a exprimat mulțumiri părții ruse pentru realizarea înțelegerilor obținute la nivelul celor doi președinți și, în special, pentru anularea temporară a taxelor la exportul pe piața rusă pentru câteva categorii de mărfuri moldovenești.

„În scopul menținerii dinamicii pozitive, șeful statului s-a adresat partenerilor ruși cu rugămintea de a prelungi pentru un nou termen exporturile fără taxe ale mărfurilor moldovenești pe piața rusă și autorizarea de tranzitare a mărfurilor pe teritoriul Ucrainei de către transportul auto de mare tonaj. De asemenea, președintele țării a discutat cu partenerii ruși subiectul privind livrările de gaze naturale în R, Moldova după 1 ianuarie 2020, când expiră termenul contractului precedent. În acest sens, Igor Dodon și-a exprimat convingerea că soluționarea acestor probleme vor contribui semnificativ la restabilirea deplină a relațiilor strategice cu Federația Rusă”, anunță președinția.

Totodă, anunță instituția prezidențială, șeful statului i-a asigurat pe partenerii ruși de faptul că după ce în Republica Moldova a fost formată noua majoritate parlamentară și un Guvern bazat pe un larg consens național, strategia politicii externe echilibrate și a relațiilor economice reciproc avantajoase vor căpăta un nou impuls.

La finele întrevederii, oficialii au convenit ca la începutul săptămînii viitoare, vicepremierul Dmitrii Kozak va întreprinde o vizită de lucru la Chișinău. „În cadrul vizitei, sunt preconizate discuții cu întreaga conducere de vârf a R. Moldova, cu scopul de a determina prioritățile în vederea aprofundării relațiilor moldo-ruse”, a specificat Igor Dodon.