Detalii noi din dosarul omorului cetățeanului moldovean, comis în 2021, într-un oraș din Franța: cinci persoane reținute conectate la „Kitaeț”. Oamenii legii au audiat încă un bănuit
Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Poliția Națională anunță luni, 4 septembrie, despre audierea unui alt bănuit în dosarul omorului cetățeanului moldovean îngropat în nordul Franței, în Amiens, în septembrie 2021.
Potrivit legii, R. Moldova nu-și extrădează propriii cetățeni. Astfel, audierea bănuitului din Bălți, în vârstă de 38 de ani, de către autoritățile din R. Moldova și cele din Franța a avut loc la Chișinău, în incinta PCCOCS. Conform Procuraturii, audierea acestuia a urmat expertizelor de ADN ale bănuitului, efectuate în Franța.
În plus, în Franța se află în arest preventiv alți cinci cetățeni ai R. Moldova cu vârste cuprinse între 28 și 45 de ani, de origine din Bălți și Cahul. Autoritățile franceze au ridicat de la aceștia sute de cutii de țigări și sume importante de bani în urma unor percheziții.
„Acțiunile de urmărire penală au avut loc în cadrul unei echipe comune de investigații create între organele de drept din ambele state. După cum autoritățile din R. Moldova și Franța anunțau anterior, omorul a fost comis în septembrie 2021. Până să fie omorât, victima de 29 de ani accidentase la revenirea din Belgia automobilul pe care-l conducea, iar la fața locului s-au prezentat forțele de ordine franceze.
Sosite la fața locului, suplimentar gestionării legale a accidentului, autoritățile franceze au confiscat din automobilul acestuia țigări introduse ilegal, în valoare de circa 260.000 de euro. Ulterior, superiorii victimei din organizația criminală „Kitaeț” i-au cerut suma de bani în contul mărfii confiscate, pentru ca mai apoi să treacă la răfuială fizică, în lipsa compensării pretinse”, se spune într-un comunicat al PCCOCS.
Printre cei cinci arestați se numără și organizatorul omorului – persoana de încredere al hoțului în lege și lider al „organizației criminale” cu același nume „Kitaeț,” care era responsabilă și de acumularea banilor pentru organizație. Prin urmare, liderul organizației a fost anunțat în căutare și în acest dosar, suplimentar anunțării lui în căutare în 2020 pentru trafic de droguri de procurorii PCCOCS.
Investigațiile continuă, în cadrul echipei comune moldo-franceze, timp în care cei vizați în dosar beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.