Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Ultimul discurs al lui Eduard…

Ultimul discurs al lui Eduard Harunjen în funcția de procuror general

„Să nu vă lăsați influențați din afară, să nu vă lăsați influențați nici din zona politicului, nici din zona criminalului, nici din alte zone de influență”, a fost mesajul lui Eduard Harunjen în fața angajaților Procuraturii Generale, după ce a anunțat că pleacă din funcție.

Mircea Roșioru, unul dintre adjuncții lui Eduard Harunjen, a declarat că ședința la care participă toți angajații PG constituie un semn de solidaritate. Acesta a precizat că instituția rămâne una consolidată și nu va da curs solicitărilor din sfera politicului.

„Speranța este ca într-un timp foarte apropiat acest nor negru care s-a instalat de-asupra procuraturii să se evaporeze”, a declarat Mircea Roșioru, care le-a spus angajaților că nu știe cât timp vor mai fi colegi, deoarece Legea cu privire la Procuratură ar fi una tranșantă și spune că fiecare procuror general vine cu echipa sa.

Procurorul general Eduard Harunjen, demisia căruia a fost solicitată în ultimul timp de societatea civilă și factori politici de la guvernare, a declarat în repetate rânduri că nu va pleca din funcție, pentru că nu ar avea niciun motiv, și a refuzat să comenteze acuzațiile de abuz în serviciu care i-au fost imputate.

Joi, 11 iulie, Eduard Harunjen a anunțat prin intermediul unui comunicat plasat pe site-ul PG, că pleacă de la șefia Procuraturii Generale.

La câteva minute după ce a anunțat că a depus cerere de demisie, șeful statului a semnat decretul de eliberare din funcție a lui Eduard Harunjen.