Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Procurorul Victor Furtună…

ULTIMA ORĂ Procurorul Victor Furtună anunță ultimele acțiuni de urmărire penală efectuate în dosarul Stoianoglo

Procurorul anticorupție Victor Furtună anunță joi, 25 noiembrie, ultimele acțiuni de urmărire penală efectuate în dosarul Stoianoglo. Potrivit acestuia, în cadrul cauzei penale au fost audiate două persoane în calitate de martori, declarațiile cărora în cumulul cu celelalte probe administrate, vin să confirme învinuirea înaintată pe numele procurorului general suspendat.

Furtună menționează faptul că activitatea de urmărire penală este predominată de principiul confidențialității și asigurării prezumției nevinovăției persoanei supusă investigațiilor penale, iar în urma „cercetării unui dispozitiv electronic de comunicare, cu participarea specialistului, au fost stabilite probe pertinente cauzei penale”.

„Totuși, luând în considerare curgerea unui anumit termen de la ultima comunicare despre acțiunile de urmărire penală efectuate și rezultatele obținute, aducem la cunoștința publicului că, în cadrul cauzei penale ce îl vizează pe procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, în toată această perioadă de timp, au fost efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală, care au drept scop stabilirea adevărului obiectiv, după cum urmează: au fost audiate 2 persoane în calitate de martori, declarațiile cărora în cumulul cu celelalte probe administrate, vin să confirme învinuirea înaintată; a fost efectuată cercetarea la fața locului în biroul de serviciu a dlui Alexandr Stoianoglo, care a durat mai mult de 5 ore, în cadrul căreia au fost ridicate 3 agende, documente și înscrisuri de peste 2000 file; au fost examinate parțial agendele, actele și înscrisurile ridicate în rezultatul cercetării la fața locului; a fost efectuată cercetarea unui dispozitiv electronic de comunicare, cu participarea specialistului, fiind stabilite probe pertinente cauzei penale; a fost efectuată expertiza inginero-tehnică a unui dispozitiv electronic de comunicare”, se arată într-o notă informativă a Procuraturii Anticorupție.

PA anunță că „procurorii de caz în continuare întreprind toate măsurile necesare prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei în vederea stabilirii adevărului, iar la emiterea cărora decizii procesuale în privința lui Alexandr Stoianoglo și persoanele acțiunile cărora fac obiect a urmăririi penale, vom reveni cu detalii suplimentare”.

Mascații SIS împreună cu procurorul anticorupție Victor Furtună, care a dispus inițierea urmării penale pe numele lui Stoianoglo în baza sesizării depusă de deputatul PAS Lilian Carp, au descins marți seară, 5 octombrie, în clădirea Procuraturii Generale. În jurul orei 21:00, după trei ore de percheziții, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost escortat de mascați ai Serviciului de Informație și Securitate (SIS) din clădirea PG. DETALII AICI.

Potrivit acuzatorului care a dispus inițierea urmăririi penală în privința lui Stoianoglo, șeful suspendat al PG este cercetat pentru abuzul de serviciu, corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Conform informațiilor obținute de ZdG, oficial, Stoianoglo este învinuit de săvârșirea a cinci infracțiuni penale în perioada anilor 2011 (atunci când deținea funcția de deputat) și 2021 (deținând funcția de procuror general).