• ads
  • CSM a decis: Un magistrat care vrea să fie promovat, va fi evaluat de Colegiile CSM-ului

    CSM a decis: Un magistrat care vrea să fie promovat, va fi evaluat de Colegiile CSM-ului
    vizualizări
    19 septembrie 2017 | 09:32

    În ședința de marți a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost aprobată cererea magistratului Aureliu Postică prin care a solicitat remiterea materialelor în privința sa pentru examinare în Colegiul de evaluare şi/sau Colegiul pentru selecţie şi Comisia unică a INJ. Magistratul a făcut această solicitare în contextul în care țintește o promovare într-o instanță ierarhic superioară.

    În perioada 1993 – 1996, Postică a studiat la Facultatea de drept, Colegiul Republican de Informatică şi Drept, iar în perioada 1996 – 2000, la Facultatea de drept, Universitatea de Stat din Moldova.

    Pentru anul 2016, acesta declară un venit obținut la locul de muncă de bază în sumă de peste 170.000 de lei, precum și o indemnizație de 140 000 de lei. Totodată, Postică deține un apartament cu suprafața de 61 m.p. în valoare de 58.416 lei, dobândit în anul 2009 prin contract de privatizare, precum și un alt apartament cu suprafața de 80 m.p. în valoare de 436.492 de lei, dobândit în anul 2013, prin contract de investiții, scrie magistrat.md.

    Postică mai deține un autoturism model Toyota fabricat 2004, pe care l-ar fi cumpărat cu 10.000 lei, în anul 2014 și un autoturism model Mercedes, din 1998, în valoare de 1.200 de euro, cumpărat în anul 2015.

    Postică a fost numit prin Decretul Președintelui RM nr. 250-VIII din 30 iunie 2017, prin transfer, în funcția de judecător la Judecătoria Chișinău.

    De asemenea, membrii CSM au aprobat cererea de accedere în funcția de judecător a Elenei Croitor. Aceasta fiind doctor în drept și lector universitar la Universitatea de Stat din Moldova.
    Domenii de cercetare:
    Drept procesual penal
    Criminalistică
    Activitate Specială de Investigații
    Etica activității procesual-penale
    Studii:
    Doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova, 2012
    Tema tezei de doctorat: „Purtătorii tehnico-electronici de informaţie în calitate de înregistrări în probatoriul penal. Probleme de administrare şi admisibilitate”
    Master în drept, Universitatea de Stat din Moldova, 2006
    Licenţă în drept, Universitatea de Studii Europene din Moldova, 2005
    Activitate profesională:
    Lector universitar, Universitatea de Stat din Moldova, 2005- prezent;
    Expert, Institutul de Reforme Penale, 2009, 2012;
    Expert invitat, ABA ROLI, 2008, 2011, 2012.
    Alte responsabilităţi profesionale:
    Coordonator al cercului ştiinţific al Catedrei Drept Procesual penal şi Criminalistică, 2006-2009;
    Coordonator al activităţilor de pregătire pentru Olimpiada Republicană la Drept, disciplina Drept procesual penal, 2006-2010.
    LImbi străine cunoscute:
    Engleza (fluent)
    Rusa (fluent)
    Italiana (debutant)

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ Crime fără pedeapsă: dosarul morții unui tânăr, de patru ani pe masa oamenilor legii

    Acum patru ani, Fiodor Meleca, un tânăr în vârstă de 26 de ani din satul Chiștelnița, raionul Telenești, a fost omorât în bătaie în urma unui conflict iscat între două grupuri de tineri. Deși suspecții au fost…
    VIDEO/ Crime fără pedeapsă: dosarul morții unui tânăr, de patru ani pe masa oamenilor legii

    Salvatorii au lucrat pe parcursul întregii nopți pentru fortificarea digurilor la Cantemir

    Salvatorii au continuat pe parcursul zilei de 9 iulie lucrările de fortificare a digurilor de protecție. Activități complexe au fost realizate în orașul Cantemir, localitățile Ghioltosu, Gotești și Leca. În or…
    Salvatorii au lucrat pe parcursul întregii nopți pentru fortificarea digurilor la Cantemir

    Primarul de Hîncești, despre constatările ANI: „Vom merge în proces de judecată”

    Primarul de Hîncești, Alexandru Botnari, susține că va merge în proces de judecată după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis joi, 9 iulie, un act de constatare în privința sa, în care este indic…
    Primarul de Hîncești, despre constatările ANI: „Vom merge în proces de judecată”

    DOC/ Exercitarea profesiei de medic veterinar va fi reglementată prin lege

    Organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar va fi reglementată prin lege. Un proiect de lege în acest sens a fost votat joi, 9 iulie, în lectura finală.    Potrivit proiectului, domeniul d…
    DOC/ Exercitarea profesiei de medic veterinar va fi reglementată prin lege

    Valul doi, de prezidențiale

    Un avocat, contaminat cu COVID-19, s-a tratat acasă, la recomandarea medicului de familie… A ajuns la spital în stare gravă, după o săptămână de la începerea tratamentului efectuat în izolare. O juristă, afecta…
    Valul doi, de prezidențiale

    Italia și-a închis granițele pentru Republica Moldova și alte 12 țări

    Italia şi-a închis joi, 9 iulie, graniţele pentru persoanele care sosesc din Republica Moldova și alte 12 ţări, acestea fiind considerate regiuni cu risc ridicat de răspândire a infecţiilor cu noul coronavirus,…
    Italia și-a închis granițele pentru Republica Moldova și alte 12 țări