Principală  —  IMPORTANTE   —   Procurorii anticorupție au solicitat mandat…

Procurorii anticorupție au solicitat mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele fostului președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, și a cumnatului său care a încercat să înghită o recipisă

Foto: ZDG

Procurorii anticorupție au înregistrat miercuri, 25 mai, demersurile privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile în privința ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, reținut pentru corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită și a cumnatului său, Petru Merineanu, care a încercat să înghită o recipisă.

Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, responsabilii din cadrul Procuraturii Generale (PG) ne-au comunicat instanța de judecată sesizată urmează să stabilească data ți ora examinării demersurilor.

Procurorii anticorupție au descins marți, 24 mai, cu percheziții la mai multe locații care aparțin familiei fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon. Tot marți, Igor Dodon și încă o persoană au fost reținuți pentru 72 de ore, în timpul percheziţiilor fiind descoperite sume mari de bani şi documente, iar cumnatul lui Igor Dodon, Petru Merineanu a încercat să distrugă unele probe, prin înghiţire. Procurorii anticorupție declară că Dodon și apropiații săi ar fi beneficiat de vacanțe, prin intermediul firmelor turistice din Federația Rusă în valoare de aproximativ 4 milioane de ruble rusești. După 11 ore de percheziții, Dodon a fost escortat din curtea casei sale și a fost dus în izolatorul de detenție preventivă de pe strada Tighina din Capitală. Printre infracțiunile care fac obiectul anchetei se numără și trădarea de Patrie.

Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, șefa interimară a Procuraturii Anticorupție (PA), Elena Cazacov, ne-a comunicat miercuri, 25 mai, că în cadrul PA a fost constituit un grup de lucru format din procurori și ofițeri de urmărire penală care investighează cauza în care este vizat socialistul Igor Dodon. Grupul de lucru este condus de către procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc, acuzatorul de stat care conduce și dosarul fostului președinte al Curții de Apel Bălți Alexandru Gheorghieș.

Cine îl apără pe fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, bănuit inclusiv de trădare de Patrie: un fost membru CEC și un ex-consilier prezidențial, fost avocat al liderului PCRM, Vladimir Voronin. Detalii din dosar