• Procurora „vedetă” de la Strășeni se va ocupa de perfecționarea continuă a cunoștințelor acuzatorilor de stat

    Procurora „vedetă” de la Strășeni se va ocupa de perfecționarea continuă a cunoștințelor acuzatorilor de stat
    07 februarie 2018 | 11:08

    Elena Neaga, procurora care a ajuns în atenția opiniei publice  în februarie 2014, după ce și-a etalat luxul casei în care locuiește pe o rețea de socializare, a fost numită membră a Comisiei permanente pentru instruire. Deși, imediat ce subiectul locuinței sale de lux din Strășeni a fost mediatizat, Elena Neaga a fost retrogradată, în 2016 aceasta s-a ales cu o funcție în Procuratura Generală (PG), cea de procuror în Direcția politici, reforme și protecția intereselor. Din 1 februarie curent, prin decizia Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Neaga face parte din Comisia permanentă pentru instruire,  structură nouă creată  în conformitate cu Planul de Dezvoltare Strategică (PDS) a Procuraturii (2016-2020) care are drept scop perfecţionarea continuă a cunoştinţelor şi abilităţilor profesionale ale procurorilor și consolidarea integrităţii şi responsabilităţii acestora.

    Elena Neaga a ajuns în atenția opiniei publice la începutul anului 2014, când Jur­nal TV a des­co­pe­rit luxul în care locu­iește procurora, după ce aceasta și-a pos­tat pe con­tul său de pe o rețea de soci­a­li­zare mai multe foto­gra­fii din imo­bi­lul său de lux din cen­trul oră­șe­lu­lui Stră­șeni.

    La 4 martie 2014, Elena Neaga a fost demisă din funcția de procuror- adjunct în cadrul Procuraturii sectorului Buiucani și transferată la Procuratura în Transporturi.  Pe 1 august 2016, odată cu reforma Procuraturii, aceasta a fost numită procuror în Secția politici, reforme și management al proiectelor din cadrul Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale.

    La 1 februarie curent, prin hotărârea CSP Elena Neaga a fost numit membră a Comisiei permanente pentru instruire, în componența căreia intră alte șase persoane.

    Componența Comisiei permanente pentru instruire:

    1. Sergiu Vasiliu – procuror în Secția unificare a practicii în domeniul reprezentării învinuirii în instanțele de judecată din cadrul Direcției judiciare a Procuraturii Generale;
    2. Elena Neaga – procuror în Secția politici, reforme și management al proiectelor din cadrul Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale;
    3. Tatiana Gulea – procuror-șef al Secției unificare a practicii în domeniul urmăririi penale din cadrul Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale;
    4. Ion Guceac – membru al Consiliului Superior al Procurorilor ;
    5. Lucreţia Zaharia – procuror, adjunct al procurorului-şef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cauze Speciale;
    6. Octavian Iachimovschi – procuror în Procuratura Anticorupţie;
    7. Obadă Dumitru – procuror detașat la Institutul Național al Justiției.

    Comisia permanentă pentru instruire va fi responsabilă de elaborarea şi coordonarea Regulamentului Comisiei permanente pentru instruire, de evaluarea anuală, în comun cu Secţia resurse umane a PG, a necesităţilor de instruire continuă a procurorilor și de elaborarea şi coordonarea cu CSP a recomandărilor pentru Institutul Naţional al Justiţiei privind modificarea cursurilor de instruire iniţială a viitorilor procurori.

    În ultima declarație de avere și interese publicată pe pagina Autorității Naționale de Integritate, cea pentru 2016, Elena Neaga indică un salariu de 240 166 de lei la PG, o indemnizație pentru incapacitatea temporară de muncă de 1884 de lei și 1346 de lei drept sumă care i-a fost achitată pentru concediul medical. În 2016, procurora a ridicat și o pensie de 75 641 de lei. Soțul său a contribuit la bugetul familiei cu 5 425 de lei, sună formată din salariul pentru serviciile de pază prestate la Casa Națională de Asigurări Sociale, alocația lunară de stat ca participant la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței R. Moldova. Elena Neaga declară casa cu trei nivele în orașul Strășeni, un Audi 6 fabricat în 2007 și cumpărat în 2013 cu zece mii de lei și cote-părți la JLC Invest.

    Citiți și

    Cum s-a îmbogăţit Elena Neaga, procurora „vedetă” de la Străşeni?

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Opozantul rus Alexei Navalny ar fi fost plasat într-o colonie penitenciară situată în afara Moscovei

    Opozantul rus Alexei Navalny ar fi fost plasat într-o colonie din afara Moscovei, unde urmează să-şi ispăşească pedeapsa de doi ani şi jumătate de închisoare. Acest lucru a fost raportat către TASS de către un …
    Opozantul rus Alexei Navalny ar fi fost plasat într-o colonie penitenciară situată în afara Moscovei

    DOC/ Alerte de călătorie. Informații actualizate privind accesul cetățenilor R. Moldova pe teritoriul altor state

    Alertele de călătorie au fost actualizate din nou, în contextul situației epidemiologice nefavorabile din R. Moldova. Unele țări mențin, în continuare, țara noastră în zona roșie de risc, astfel încât cetățenii…
    DOC/ Alerte de călătorie. Informații actualizate privind accesul cetățenilor R. Moldova pe teritoriul altor state

    VIDEO/ Încă un judecător vizat în dosarul „Laundromat” a fost condamnat, dar liberat de răspundere penală

    Încă un judecător vizat în dosarul „Laundromat” a fost condamnat, dar liberat de răspundere penală pentru că a intervenit termenul de prescripție. Este vorba despre Serghei Lebediuc. Fostul magistrat de l…
    VIDEO/ Încă un judecător vizat în dosarul „Laundromat” a fost condamnat, dar liberat de răspundere penală

    ULTIMA ORĂ/ CNESP instituie regim special de activitate de la 1 martie. Procesul de studii va fi desfășurat online, se interzice activitatea instituțiilor teatral-concertistice

    Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a aprobat vineri, 26 februarie, decizia de a institui un regim special de activitate la nivel național, în perioada 1 – 15 martie, inclusiv. As…
    ULTIMA ORĂ/ CNESP instituie regim special de activitate de la 1 martie. Procesul de studii va fi desfășurat online, se interzice activitatea instituțiilor teatral-concertistice

    VIDEO/ Președinta Maia Sandu, despre concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău: „Procuratura Generală va transmite dosarul în instanța de judecată”

    Președinta Maia Sandu susține că ancheta Procuraturii Generale privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău se apropie de final și că în perioada următoare instituția va transmite în instanța de ju…
    VIDEO/ Președinta Maia Sandu, despre concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău: „Procuratura Generală va transmite dosarul în instanța de judecată”