Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procuratura raionului Hâncești: Dosarul în…

Procuratura raionului Hâncești: Dosarul în cazul celor trei tineri care au murit după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, trimis în judecată

Procuratura raionului Hâncești anunță despre finalizarea și transmiterea în judecată a dosarulului în cazul morții celor trei tineri, doi băieți de 25 de ani și o fată de 21 de ani, găsiți fără suflare, pe 16 decembrie 2019, într-o casă de locuit din Hâncești.

Potrivit reprezentanților Procuraturii, în calitate de inculpați figurează un lăcătuș-reglator și un meșter necalificat, ambii fiind acuzați de „lipsirea de viață din imprudență” a celor trei persoane.

Potrivit rechizitoriului, în luna octombrie 2019, aflându-se într-o locuință din orașul Hâncești pentru a verifica funcționalitatea centralei termice pe gaz, instalată anterior de către o persoană neautorizată, lăcătușul ar fi admis conștient punerea ei în exploatare, cu funcționare defectuoasă.

Acest lucru, potrivit procurorilor, a avut loc în condițiile în care lăcătușul cunoștea despre faptul că persoana neautorizată, nu ar fi efectuat lucrări de ermetizare corespunzătoare a sistemului de evacuare a gazelor, ceea ce comporta pericol pentru viața și sănătatea persoanelor”, susțin procurorii.

În rezultatul acțiunilor neglijente ale inculpaților, în perioada 15 – 16 octombrie 2019, în casă s-a format o concentrație mare de monoxid de carbon, ca urmare – doi tineri de 24 și 25 de ani, și o fată de 21 de ani fiind găsiți fără suflare în interiorul locuinței.

Rezultatele rapoartelor de expertiză dispuse de procurori pe acest caz au arătat că decesul victimelor a survenit din cauza intoxicației cu o doză mortală de monoxid de carbon.

Inculpații cu vârstele de 36 și 42 de ani, au negat vinovăția în faptele incriminate în fața procurorilor.

Potrivit materialelor, aceștia au mai fost în conflict cu legea, fiind anterior judecați și condamnați la pedepse neprivative de libertate: unul pentru conducerea mașinii în stare avansată de ebrietate, iar celălalt – pentru fabricarea, procurarea și păstrarea ilegală a drogurilor.

Pentru cele imputate acum de procurori, legislația prevede până la 6 ani de închisoare.

În context, Procuratura atenționează cetățenii care utilizează pentru încălzirea locuințelor centrale termice pe gaz, să admită doar specialiști autorizați la instalarea și utilizarea acestora pentru a exclude consecințe similare acestui caz.

Trei persoane, doi tineri de 25 de ani și o tânără de 21 de ani, au fost găsite fără suflare, la 16 decembrie 2019, într-o casă de locuit din Hâncești.

Potrivit poliției, unul dintre tinerii decedați se întorsese de la muncă de peste hotare cu o zi înainte de tragedie. Celălalt tânăr de 25 de ani, găsit mort, era șofer de taxi, iar tânăra de 21 de ani era dispecer la o companie de taxi.