Motivele pentru care CSJ a respins recursul lui Băsescu în dosarul cetățeniei și criticile avocatului

Motivele pentru care CSJ a respins recursul lui Băsescu în dosarul cetățeniei și criticile avocatului
0 vizualizări
08 noiembrie 2018 | 10:18

Magistrații de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) au respins recursul declarat de Traian Băsescu împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău prin care a fost menținut decretul lui Igor Dodon privind retragerea cetățeniei acestuia, pe motiv că la depunerea cererii cu privire la acordarea cetățeniei R. Moldova, precum și la momentul examinării cererii, fostul lider de la Cotroceni nu a comunicat și nu a indicat că se află sub urmărire penală, fapt care constituie un impediment la obținerea cetățeniei.

Prin decizia din 7 noiembrie, judecătorii Iulia Sîrcu, Galina Stratulat, Dumitru Visternicean, Dumitru Mardari și Nicolae Craiu „consideră corectă concluzia instanței de apel și a primei instanțe prin care s-a considerat nefondată cererea de chemare în judecată depusă de Traian Băsescu”  și susțin că „argumentele aduse de recurent în susținerea poziției sale, sunt pur declarative și lipsite de suport legal și probator”.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție menționează că, instanțele ierarhic inferioare au constatat și au concluzionat despre necesitatea respingerii acțiunii, deoarece, la depunerea cererii cu privire la acordarea cetățeniei Republicii Moldova, precum și la momentul examinării cererii, Traian Băsescu nu a comunicat și nu a indicat că se află sub urmărire penală, fapt care constituie un impediment la obținerea cetățeniei Republicii Moldova.

Nu poate fi reținut ca argument relevant faptul invocat precum că, Traian Băsescu a dobândit cetățenia Republicii Moldova pentru merite deosebite în temeiul procedurii extraordinare prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea cetățeniei Republicii Moldova şi ultimul nu avea obligația de a comunica despre existența cauzelor penale în privința sa, deoarece această normă de drept impune expres condiția respectării prevederilor art. 20 lit. c) din aceeași Lege.

Totodată, recurentul în recursul său nu a negat faptul că la momentul depunerii cererii privind acordarea cetățeniei R. Moldova s-a aflat sub urmărire penală și nici nu a demonstrat contrariul prin probe pertinente. Dimpotrivă, Traian Băsescu 7 a indicat că, Președintele Republicii Moldova cunoștea despre pretinsele cauze penale înainte de acordarea cetățeniei”

Instanța de recurs apreciază critic argumentele recursului precum că, cetățenia Republicii Moldova poate fi retrasă doar în baza unei propuneri din partea unei autorități abilitate, iar Comisia de pe lângă Președinte nu este un organ abilitat în sensul Legii. Or, în conformitate cu art. 31 din Legea cetățeniei Republicii Moldova, în vigoare la acel moment, pentru examinarea prealabilă a problemelor cetățeniei Republicii Moldova, pe lângă Președintele Republicii Moldova funcționează Comisia pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic”, își argumentează CSJ decizia prin care recursul declarat de fostul președinte al României este respins.

Magistrații de la CSJ punctează că decretul Președintelui Republicii Moldova de retragere a cetățeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu, nu este arbitrar, deoarece la baza concluziei Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic de pe lângă Președintele R. Moldova s-a luat în considerare informația comunicată de către Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informații și Securitate, cât și informațiile preluate de pe pagina web a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, precum și răspunsul Inspectoratului General al Poliției a Ministerului Afacerilor Interne, în care se menționa că la momentul depunerii cererii cu privire la acordarea cetățeniei, Băsescu a fost vizat în mai mute cauze penale fiindu-i încriminate mai multe infracțiuni: fals în declarații, abuz de serviciu contra intereselor publice, fals în declarații și uz de fals, abuz în serviciu, șantaj și amenințare, furt deschis, abuz de serviciu cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual în formă continuă şi delapidare.

De cealaltă parte, Andrei Bivol, avocatul fostului președinte al României, susține că decizia este una părtinitoare, a fost luată netransparent și a legalizat un abuz.

„Este o decizie regretabilă. Instanța e emis un text motivat destul de părtinitor. Nu a răspuns instanța la argumentele noastre precum că a fost încălcată procedura și a lipsit o propunere din partea unui organ competent, prevăzut de Legea cetățeniei, pentru retragerea cetățeniei în situața dată. În schimb, instanța a legalizat un abuz, oferind Comisiei de pe lângă președinte atribuții care nu-i sunt oferite de lege. Modul netransparent în care a fost luată decizia este mai grav. La ora 18.00, Curtea Supremă de Justiție scrie că este amânat pentru 14 noiembrie, pentru studiu suplimentar, iar la ora 22.00 este publicat articolul integral. Este o chestie absolut nemaiîntâlnită. Eu nu am întâlnit în toată cariera mea o astfel de situație. Dacă se amână, se amână, nu se indică, de regulă, niciun motiv. Sunt și eu curios, Ce au studiat judecătorii timp de trei ore și ce i-a determinat să publice decizia în toiul nopții”, a declarat apărătorul lui Traian Băsescu pentru ZdG.

Avocatul a precizat că urmează să discute cu clientul său despre o eventuală adresare la Consiliul Superior al Magistraturii în privința judecătorilor și despre o adresare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO).

„Am discutat în această dimineață. I-am comunicat decizia și conținutul acesteia. Pentru domnul Băsescu nu a fost o decizie absolut neașteptată. Urmează să ia o decizie referitor la cum vom proceda în continuare.  termenul de atac la CtEDo este de șase luni, deci, avem suficient timp pentru astfel de decizii”, a precizat avocatul Andrei Bivol.

La 3 ianuarie 2017, președintele R. Moldova, Igor Dodon, a semnat decretul prin care lui Traian Băsescu i-a fost retrasă cetățenia R. Moldova, acordată de fostul președinte Nicolae Timofti. Mai mulți politicieni de la Chișinău au criticat gestul președintelui.

La 22 ianuarie 2018 magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Botanica, au decis să respingă cererea lui Traian Băsescu de anulare a decretului semnat de Igor Dodon, privind retragerea cetățeniei R. Moldova.

Decizia a fost contestată la Curtea de Apel, care la 10 mai 2018 a decis respingerea recursului lui Traian Băsescu și menținerea hotărârii din 22 ianuarie 2018.

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Fiind abonat la Ziarul de Gardă, vei fi mereu informat de cele mai recente evenimente și noutăți! Abonează-te

Nouăsprezece inițieri și un dosar la Procuratură

Nouăsprezece inițieri și un dosar la Procuratură, acesta este bilanțul ședinței Comisiei Naționale de Integritate, urmare examinării celor 40 de subiecte incluse în ordinea de zi.
Nouăsprezece inițieri și un dosar la Procuratură

Trei crime, aceeaşi învinuire, pedepse diferite

O crimă a avut loc în raionul Fălești, alta în raionul Cimișlia, iar a treia la Comrat. În toate trei cazuri procurorii au cerut pedepsirea făptașilor cu ani grei de închisoare, în baza aceluiași articol din Co…
Trei crime, aceeaşi învinuire, pedepse diferite

Guguţă, confecţionat la Tiraspol

Artizanatul este privit tot mai des ca o posibilă sursă de venituri şi de stabilitate economică în localităţile de pe ambele maluri ale Nistrului. În regiunea transnistreană, Agenţia de dezvoltare regională, cu…
Guguţă, confecţionat la Tiraspol

Apelurile telefonice și SMS-urile efectuate în ţările UE, mai ieftine începând cu 15 mai

Comisia Europeană informează că începând de astăzi, 15 mai, apelurile telefonice și SMS-uri internaționale efectuate în interiorul UE vor fi mai ieftine. Astfel, consumatorii vor trebui să achite un tarif minim…
Apelurile telefonice și SMS-urile efectuate în ţările UE, mai ieftine începând cu 15 mai

VIDEO/ Şedinţa CSM – fără cvorum. Examinarea solicitarii în privința judecătorului Sternioală, din nou amânată

Încă o tentativă eșuată a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a se întruni astăzi, 3 decembrie, în şedinţă. Adunarea a fost amânată din lipsă de cvorum. Pe agendă erau programate 32 de subi…
VIDEO/ Şedinţa CSM – fără cvorum. Examinarea solicitarii în privința judecătorului Sternioală, din nou amânată

Cod Galben de ploi puternice

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit Codul Galben de ploi. „Pe 14 iunie se va menține vreme cu caracter instabil. Vor cădea averse puternice 15-25 l/m2, izolat 30-35 l/m2”, susțin reprezentanții Serv…
Cod Galben de ploi puternice