Principală  —  IMPORTANTE   —   UPDATE/ Numele persoanelor condamnate cu…

UPDATE Numele persoanelor condamnate cu executare în dosarul BEM. Banca de Economii a avut un prejudiciu de 130 de milioane de lei

Imagine simbol

Oleg Dombrovscki și Veaceslav Ciocanu au fost condamnați la 15 și respectiv opt ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, în dosarul Băncii de Economii. Conform sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cei doi au fost privați de dreptul de a ocupa funcții legate de gestionarea și administrarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani. Pedeapsa urmează a fi pusă în aplicare după rămânerea definitivă a sentinței.

UPDATE 20:45 Conform sentinței consultate de Ziarul de Gardă, în perioada 16 septembrie 2010 – 11 iulie 2011, Oleg Dombrovscki împreună și de comun acord cu mai multe persoane, a încheiat un contract, asumându-și obligațiuni pe care nu a avut intenția de a și le îndeplini, a primit de la SA „Banca de Economii”, bani în sumă de 24 573 519 lei, fapt prin care a cauzat SA „Banca de Economii”., un prejudiciu ce constituie proporții deosebit de mari.

„Infracțiunea inculpatului Oleg Dombrovski, art.190 alin.(5) Cod penal face parte din categoria infracțiunilor deosebit de grave, pentru care legea penală prevede închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen la 5 ani, iar pentru infracțiunea imputată în baza art. 243 alin.(3) Codul Penal care face parte din categoria infracțiunilor grave, se prevedea închisoare de la 5 la 10 ani”, se arată în sentință.

De asemenea, potrivit instanței de judecată, Oleg Dombrovski, împreună cu alte persoane care au administrat „Alit” S.R.L., „Silanta” S.R.L., „TI-BIND” S.R.L. și „Fergus” S.R.L., au acționat cu intenție directă și au obținut fraudulos, prin escrocherie, mijloace financiare de la instituția bancară. Astfel, SA „Banca de Economii” a fost prejudiciată în sumă de 129 544 305 de lei (n.r 6 607 000 de euro).

Astfel, Oleg Dombrovscki a fost condamnat la 15 ani de închisoare în penitenciar de tip închis. Potrivit instanței, punerea în executare a pedepsei aplicate se va realiza din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe, cu calcularea termenului executării pedepsei aplicate inculpatului din momentul reținerii (după rămânerea definitivă). Inculpatul nu are dreptul de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a sentinței.

Totodată, inculpatului Veaceslav Ciocanu a fost condamnat la o pedeapsă definitivă cu închisoare pe un termen de 8 ani și șase luni de închisoare în penitenciar de tip închis și privarea dreptul de a desfășura activitate legată de gestionarea sau administrare bunurilor materiale timp de 5 ani. Inculpatul nu are dreptul de a părăsi țara.

Sentință de judecată by Ziarul de Gardă

Știrea inițială…

Totodată, a fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de către reprezentantul SA „Banca de Economii”, fiind dispusă încasarea din contul unui inculpat a prejudiciului în valoare de 73 727 733 de lei și în mod solidar din contul ambilor inculpați suma de 10 924 396 de lei, menționează reprezentanții PA.

„Cauza nominalizată a fost disjunsă din cauza penală primară în anul 2023, fiind deferită justiției în luna mai 2024. Conform probelor prezentate în instanță, acumulate de Procuratura Anticorupție în comun cu Centrul Național Anticorupție, unul dintre inculpați, fiind administratorul unei companii din R. Moldova, în comun cu factorii de decizie ai unei companii nerezidente din Republica Panama, ar fi orchestrat o schemă de însușire în mod fraudulos a unor credite de la BC „Banca de Economii” S.A.

Astfel, inculpatul ar fi prezentat informații false cu privire la rulajele companiei sale și ar fi obținut un credit în valoare de 1 500 000 de euro de la instituția bancară. În ziua primirii banilor, aceștia ar fi fost transferați pe contul companiei nerezidente și însușiți de inculpat și alte persoane. 

Ulterior, ar fi fost create alte două companii, pe numele altor persoane, și în același mod obținute alte peste 2,8 milioane de euro. Cel de-al doilea inculpat ar fi fost una dintre persoanele pe numele căruia a fost deschisă una dintre cele două companii, prin intermediul căruia ar fi fost obținuți fraudulos și spălați – 500 000 de euro, se spune în comunicatul PA.

Deși au negat comiterea faptelor pe tot parcursul examinării cauzei, instanța a apreciat probatoriul administrat și le-a stabilit vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.