Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Dosarul secțiilor de vot…

DOC Dosarul secțiilor de vot în străinătate. CSJ a decis când va fi examinat recursul CEC împotriva deciziei Curții de Apel, care a obligat CEC să-și revizuiască deciziile privind numărul de secții în limita avizului MAEIE care a propus 191 de secții de vot în diasporă

După șapte zile de examinare în instanța de apel, dosarul secțiilor de vot în străinătate se mută la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Astfel, magistrații CSJ vor examina marți, 22 iunie, recursul Comisiei Electorale Centrale (CEC) împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău (CA) prin care au fost anulate anexele Comisiei privind deschiderea a 139 și respectiv 146 de secții de vot în diasporă și prin care a obligat CEC-ul să-și revizuiască hotărârile și să aprobe alte anexe cu privire la numărul secțiilor de vot, în limita avizului Ministerului de Externe, care prevede 191 de secții de vot în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

După o săptămână de proces, magistrații Curții de Apel Chișinău au anulat joi, 18 iunie, anexele Hotărârii Comisiei Electorale Centrale (CEC) prin care a decis, la 5 iunie curent, deschiderea a 139 de secții de vot în diasporă și respectiv anexa Hotărârii din 8 iunie prin care CEC a decis deschiderea a 146 de secții de vot în diasporă, judecătorii menționând în Dispozitivul deciziei că prin aceste anexe au fost constituite secții de votare în număr mai mic de 191 secții de votare în străinătate indicate în avizul prealabil al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova din 25 mai 2021.

Vineri, 19 iunie, după o discuție dintre membrii CEC și reprezentanții Ministerului de Externe, CEC a atacat cu recurs la CSJ decizia Curții de Apel Chișinău.

Dosarul privind secțiile de vot din străinătate a fost examinat de șapte zile la Curtea de Apel (CA) Chișinău. În această perioadă au fost peste 45 de ore de ședințe, nu mai puțin de zece cereri de recuzare depuse și soldate cu înlăturarea unui magistrat de la examinarea cauzei, o cerere de neconstituționalitate admisă și expediată către Curtea Constituțională (CC) spre examinare, care ulterior aceasta a fost respinsă și declarată inadmisibilă, expediind dosarul înapoi la Curtea de Apel.

Contestații cu privire la modificarea deciziei CEC privind numărul secțiilor de vot care urmează să fie deschise în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost depuse de Partidul Unității Naționale, Partidul Acțiune și Solidaritate, Alianța pentru Unirea Românilor, Platforma DA, Partidul Democrația Acasă, Partidul Acasă Construim Europa și Blocul electoral „Renato Usatîi”.

Autorii contestațiilor cer deschiderea unui număr mai mare de secții de vot pentru cetățenii aflați în diasporă, decât cel aprobat de CEC.  La 8 iunie curent, Comisia și-a modificat hotărârea prin care a aprobat inițial deschiderea a 139 de secții de vot în străinătate, majorând numărul cu 7. CEC a aprobat deschiderea a 146 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.