Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Curtea de Apel Chișinău…

DOC Curtea de Apel Chișinău a respins solicitarea ANI de aplicare a măsurilor de asigurare împotriva democratului Dumitru Diacov, privind constatarea existenței diferenței substanțiale, deținerii averii cu caracter nejustificat și confiscarea averii nejustificate

Magistrații Curții de Apel (CA) Chișinău au respins solicitarea Autorității Naționale de Integritate (ANI) de a aplica măsuri de asigurare în privința deputatului democrat Dumitru Diacov, după ce în privința acestuia s-a constatat existența diferenței substanțiale dintre averea și achizițiile făcute de acesta.

ANI a solicitat CA Chișinău anularea încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și emiterea unei noi încheieri prin care să fie admisă solicitarea de aplicare a măsurilor de asigurare a acţiunii în limita valorii acţiunii, adică în sumă de 600 de mii de lei, cu aplicarea sechestrului pe conturile bancare deschise pe numele lui Dumitru Diacov.

Procesul privind confiscarea a 600 de mii de lei de pe conturile lui Dumitru Diacov continuă în instanța de fond, la Judecătoria Chișinău, următoarea ședință fiind programată pentru data de 29 iunie curent. Dosarul este examinat de judecătoarea Tatiana Avasiloaie, cea care, la rându-i, este verificată de ANI, după ce ZdG a scris anterior că ea locuiește într-un penthouse din centrul capitalei, pe care nu-l indică în declarațiile de avere, el fiind înregistrat pe o persoană terță.


Decizia este irevocabilă.

„Se respinge recursul declarat de recurenta Autoritatea Națională de Integritate, ca fiind neîntemeiat. Se menţine încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 24 martie 2021”, se arată în document.

La 16 februarie curent, inspectorul de integritate Alexandru Stavinschi a constatat o diferență substanțială în mărime de 603,7 mii de lei între averea dobândită și veniturile obținute de către alesul poporului și soția acestuia pe parcursul anilor 2016-2019, precum și caracterul nejustificat al deținerii acestei averi. Concluzia inspectorului s-a bazat pe faptul că în perioada analizată, familia Diacov a declarat venituri mai mici decât averea pe care a acumulat-o.

Inspectorul de integritate a transmis cauza în instanța de judecată pentru a fi examinată confiscarea averii nejustificate, cerând totodată ca Diacov să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcția de demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării sau destituirii din funcție printr-o hotărâre de judecată.

Deputatul s-a apărat și a declarat în fața inspectorului de integritate că diferența de bani depistată poate fi justificată prin două sume de bani declarate legal în anii 1994 și 2012.

Inspectorul însă a menționat că nu poate lua în considerare dovezile prezentate de deputat pentru că un document nu era certificat în mod corespunzător, iar altul, cel depus în 2012, nu justifica faptul că alesul poporului dispunea de respectivii bani în momentul depunerii lui.

Citește și: