Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Cazul Stoianoglo. CC își…

DOC Cazul Stoianoglo. CC își confirmă decizia prin care a fost respinsă sesizarea comuniștilor pentru suspendarea decretului semnat de șefa statului

Magistrații Curții Constituționale (CC) au confirmat marți, 21 noiembrie, decizia Înaltei Curți din 16 noiembrie prin care a fost respinsă cererea de suspendare a acțiunii decretului președintei Maia Sandu în cazul fostului procuror general Alexandr Stoianoglo. Potrivit unui comunicat al CC, la această decizie, judecători Serghei Țurcan și Vladimir Țurcan au formulat opinii separate.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al R. Moldova.

„(…) Examinând cererea de suspendare a acțiunii decretului contestat și decizia nr. 159 din 16 noiembrie 2023, plenul Curții Constituționale confirmă constatările și concluziile președintelui ad-interim. Plenul Curții confirmă că autorii nu au prezentat argumente care să demonstreze caracterul iminent al riscului și al prejudiciilor afectării bunei funcționări a instituției Procuraturii sau a securității mandatului procurorului general și, prin urmare, decizia nr. 159 din 16 noiembrie 2023 respectă exigențele articolelor 251 alin. (4) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 71 alin. (4) din Codul jurisdicției constituționale (…)”, se spune în decizia CC.

Pe 2 noiembrie 2023, un grup de parlamentari comuniști au depus o sesizare la CC prin care au cerut suspendarea decretului prin care Stoianoglo a fost eliberat din funcția de procuror general.

Pe 16 noiembrie 2023, Înalta Curte a examinat și a respins cererea de suspendare a acțiunii decretului contestat.

Cererea de suspendare a acțiunii decretului contestat a fost examinată de președintele Curții Nicolae Roșca, „dată fiind imposibilitatea convocării plenului Curţii Constituţionale şi supunerii problemei ridicate analizei acesteia”.

R. Moldova va trebui să-i achite fostului procuror general Alexandr Stoianoglo 3 600 de euro – prejudiciu moral. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunțat decizia marți, 24 octombrie.

CtEDO a constatat, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 (dreptul de acces la o instanță) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cauza se referea la incapacitatea procurorului general de a face apel împotriva suspendării sale, care a fost declanșată de procedurile penale care au fost inițiate împotriva sa.

Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a contestat în instanța de judecată decretul semnat de președinta Maia Sandu prin care acesta a fost eliberat din funcție. Cererea a fost depusă la Judecătoria Chișinău, la data de 30 octombrie.

Pe 26 septembrie 2023, președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost eliberat din funcție. Documentul a intrat în vigoare în aceeași zi.

Conform unui comunicat emis de Președinție, „având în vedere că pronunțarea unei decizii de către instanțele judecătorești pe constatarea legalității eliberării din funcție a lui Alexandr Stoianoglo de către CSP este tergiversată, semnarea decretului vine în contextul recomandărilor Uniunii Europene de a asigura suplinirea funcției de procuror general și a obligațiilor Republicii Moldova de a îndeplini condiționalitățile din sistemul justiției”.