Controversatul dosar al judecătoarei Domnica Manole a fost transmis în judecată

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și expedierii în instanța de judecată a dosarului penal în privința unei foste judecătoare a Curții de Apel Chișinău. Este vorba despre Domnica Manole. Astfel, judecătoarea riscă o amendă de la 650 la 1150 unități convenționale, sau închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la 5 ani.

La 14 aprilie 2016, Domnica Manole, judecătoare la Curtea de Apel (CA) Chişinău, anula hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 30 martie 2016 care respingea organizarea unui referendum propus de Platforma „Demnitate şi Adevăr” şi obliga instituţia să iniţieze acel referendum republican.

A doua zi, reprezentanţii CEC au atacat decizia la CSJ, iar peste doar o săptămână, la 22 aprilie 2016, printr-o hotărâre semnată de judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru şi Oleg Sternioală, instanţa supremă anula decizia magistratei Manole ca fiind „ilegală”.

Ulterior, CEC s-a adresat Procuraturii Generale (PG) şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cerând investigarea acţiunilor judecătoarei care, la Apel, nu le-a dat dreptate.

În acest context, pe 23 mai 2016, Eduard Harunjen, procuror general interimar, se adresează la CSM, cerând acordul pentru iniţierea urmăririi penale pe numele judecătoarei. Procurorul îşi explica demersul prin faptul că CSJ a constatat că hotărârea Domnicăi Manole a fost luată cu „interpretarea eronată de prima instanţă a unei legi care nu putea fi aplicată, deoarece era abrogată, depăşirea limitelor împuternicirilor de către prima instanţă prin faptul interpretării Constituţiei…”. Astfel, CSM a permis urmărirea penală a judecătoarei.

În ședința din 4 iulie 2017, după ce a examinat avizul consultativ suplimentar al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu privire la judecătoarea Curții de Apel Chișinău Domnica Manole, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât că aceasta nu este compatibilă cu statutul de judecător. La 21 iulie, președintele Igor Dodon a semnat decretul prin care a oficializat eliberarea din funcție a Domnicăi Manole, iar la 28 iulie, actul a intrat în vigoare, fiind publicat în Monitorul Oficial.

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *