Ucraina își întărește alianțele cu Turcia și Siria pentru a ține piept Rusiei în Marea Neagră
Ucraina încearcă să-și consolideze legăturile de apărare și diplomatice cu Turcia și Siria, în contextul în care alianța sa cu Statele Unite se află sub presiune, iar negocierile de pace conduse de SUA stagnează.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a încheiat turneul din Orientul Mijlociu weekendul trecut cu o vizită în Turcia și o deplasare surpriză în Siria, la bordul unui avion de stat turcesc, unde a purtat discuții trilaterale cu președintele sirian Ahmed Al-Sharaa și ministrul de externe turc Hakan Fidan. Cei trei au convenit să aprofundeze alianțele în domeniul apărării și energiei, transmite Politico.
Zelenski a descris, de asemenea, întâlnirea sa de săptămâna trecută cu președintele turc Recep Tayyip Erdoğan drept „una dintre cele mai pozitive din toți acești ani”.
„Am convenit asupra unor noi pași în cooperarea în domeniul securității. Acest lucru vizează în principal domeniile în care putem sprijini Turcia – expertiză, tehnologie și experiență”, a declarat liderul ucrainean într-un comunicat din 4 aprilie.
Oficialii ucraineni spun că Kievul are nevoie de aliați nu doar pentru a continua negocierile de pace cu Rusia, ci și de parteneri care să susțină integritatea teritorială și independența Ucrainei. Acest lucru ar întări poziția Kievului într-un moment în care alianța sa cu SUA, sub conducerea lui Donald Trump, a deveit mai slabă, scrie Politico.
Potrivit publicației, Turcia a jucat un rol complicat în timpul războiului din Ucraina. Rusia este principalul furnizor de energie al Turciei, iar țara reprezintă o destinație majoră pentru turiștii ruși blocați din destinațiile europene. Totuși, Ankara a fost istoric prudentă față de vecinul său puternic și este un important furnizor de armament pentru Ucraina. Cu toate acestea, deși vinde arme, oferă foarte puțin ajutor militar și umanitar direct Kievului.
Erdoğan a propus Istanbulul drept loc pentru reluarea negocierilor de pace cu Rusia. Zelenski și Erdoğan au convenit, de asemenea, să dezvolte zăcăminte de gaze și infrastructura energetică.
„Cooperarea cu Turcia este una dintre garanțiile securității noastre energetice și logistice”, a declarat Zelenski într-un mesaj adresat națiunii.
Politico adaugă că apropierea relațiilor cu Turcia face parte din strategia regională a lui Zelenski. El a încheiat acorduri de apărare cu statele din Golf, oferind expertiza ucraineană pentru a contracara atacurile cu drone iraniene. După răsturnarea regimului pro-rus al lui Bashar al-Assad, aflat în exil la Moscova, Ucraina explorează Siria ca oportunitate pentru acorduri în domeniile energiei, apărării și logisticii. Deși țara iese dintr-un război civil cu o economie grav afectată, Kievul vede avantaje în relații mai strânse cu Damascul.
„Triunghiul Ucraina–Siria–Turcia este o alianță foarte importantă, care poate garanta stabilitatea între Marea Neagră și Marea Mediterană. O legătură sigură între Europa, regiunea Mării Negre și Orientul Mijlociu. Împreună putem realiza multe”, a declarat Heorhii Tykhyi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, într-un briefing de miercuri.