Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Federația Rusă sancţionează liderii UE…

Federația Rusă sancţionează liderii UE şi pe majoritatea eurodeputaţilor, ca răspuns la sancțiunile impuse de Occident

Guvernul Federației Rusă extinde lista oficialilor europeni cărora le este interzisă intrarea în țară, ca răspuns la sancțiunile impuse de Occident. Vizează diplomați europeni de rang înalt, comisari și șefi ai structurilor militare, scrie Reuters.

„Ca răspuns la sancțiunile unilaterale masive impuse de Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul reciprocității care este de bază pentru dreptul internațional, partea rusă a extins semnificativ lista reprezentanților europeni și a structurilor europene a căror intrare pe teritoriul țării noastre este interzisă” a transmis Ministerul rus de Externe prntr-un comunicat. 

Documentul precizează că restricțiile vizează oficialii de la conducerea Uniunii Europene, inclusiv un număr de comisari europeni și șefi ai structurilor militare ale blocului comunitar, precum și mai mulți membri ai Parlamentului European care promovează politici anti-ruse.

Ministerul rus de Externe consideră că deciziile Bruxelles-ului, prin care „impun în mod arbitrar restricții unilaterale” cetățenilor și organizațiilor rusești “depășesc toate limitele”.

Guvernul de la Moscova a reamintit că “orice acțiune ostilă din partea statelor membre UE va continua să fie întâmpinată în mod inevitabil cu un răspuns dur”.

Prin acțiunile sale, Uniunea Europeană nu numai că își deteriorează relațiile cu Rusia, dar pune în pericol și bunăstarea și securitatea propriilor cetățeni, precum și stabilitatea sistemului financiar și economic global”, a mai transmis Ministerul rus de Externe. 

UE, SUA și numeroase alte țări occidentale au impus sancțiuni economie și politice drastice Rusiei, care vizează unele publicații de stat și unii oligarhi ruși, ca răspuns la invadarea Ucrainei pe 24 februarie.

În a 36-a zi de război în Ucraina au fost raportate două decese în urma bombardamentelor rusești din regiunea Lugansk. Peste 800 de civili au fost evacuați din orașul Mariupol la Zaporojie. Următoarea rundă de negocieri ruso-ucrainene urmează să aibă loc, pe 1 aprilie, prin videoconferință. ONU anunță că a creat o comisie internațională independentă care va investiga „crimele de război” din Ucraina. Între timp, serviciile secrete britanice raportează că, în zilele următoare, ar putea izbucni lupte aprige lângă Kiev.

Președintele fracțiunii „Servitorul Poporului”, David Arakhamia, șeful delegației ucrainene, a dezvăluit detalii despre tratatul propus de Kiev în cadrul negocierilor cu Federația Rusă, care au avut loc marți, 29 martie, în Turcia. Arakhamia a declarat că reprezentanții delegației ucrainene nu au semnat niciun document – ei doar au prezentat propunerile Ucrainei. Ucraina sugerează că viitorul tratat ar trebui să stipuleze că toate țările garante nu numai că nu se opun aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, dar ar trebui să ajute în acest proces.

LIVE TEXT/ A 36-a zi de război în Ucraina