Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   A murit politicianul rus Vladimir…

A murit politicianul rus Vladimir Jirinovski – VIDEO

Liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR), Vladimir Jirinovski, a murit miercuri, după o lungă luptă cu Covid-19. Acest lucru a fost anunțat de către președintele Dumei de Stat Vyacheslav Volodin în ședința plenară a Camerei.

„Vladimir Volfovich Jirinovski a murit după o boală gravă și prelungită”, a spus Volodin.

Deputații ruși „au onorat memoria politicianului cu un minut de reculegere și au anunțat o pauză în ședință de astăzi”.

În decembrie 2020, deputatul extremist rus Vladimir Jirinovski a amenințat R.Moldova cu „o baie de sânge” (deci cu un nou genocid rusesc) dacă autoritățile de la Chișinău vor încerca să provoace retragerea trupelor de ocupație rusești din așa-zisa Transnistria.

Jirinovski a fost un vechi apropiat al lui Vladimir Putin, acesta decorându-l în repetate rânduri.

Senatorul Alexander PronIushkin a anunțat pentru prima dată despre moartea lui Jirinovski pe 25 martie curent. Cu toate acestea, după ceva timp, el și-a șters mesajul despre moartea șefului Partidului Liberal Democrat.

La 9 februarie, ZdG a relatat despre faptul că Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, este internat în spital cu COVID-19 în stare gravă.

În februarie, Vladimir Jirinovski a fost internat cu dublă pneumonie fiindu-i afectați 50-75% din plâmâni. O altă sursă, citată de Interfax, afirma atunci că afectarea pulmonară a politicianului rus este „gravă”. În schimb, biroul de presă al partidului PLDR – una din cele cinci formaţiuni reprezentate în parlamentul de la Moscova – afirma că „Jirinovski se simte bine şi continuă să lucreze”.

Controversatul politician devenise celebru prin numeroasele scandaluri pe care le-a provocat de-a lungul anilor în politica rusă.

„Sper că simpatizanţii şi colegii de partid ai lui Jirinovski nu-i vor urma exemplul. Poate fi foarte periculos”, a avertizat un virusolog rus, Serghei Netiosov, despre vaccinarea cu doze „booster” multiple.

Vladimir Putin l-a decorat pe Vladimir Jirinovski cu ordinul „Pentru merite aduse patriei”