1 060 de localități din Ucraina au fost eliberate de sub ocupația rușilor – Volodimir Zelensky
Președintele Volodimir Zelensky a declarat sâmbătă noaptea, în mesajul său zilnic către poporul ucrainean, că forțele armate ale Ucrainei au eliberat, până în prezent, 1 060 de localități de sub ocupația rusă. Potrivit lui Zelensky, majoritatea localităților eliberate au nevoie de lucrări semnificative de reparație.
„Majoritatea absolută au nevoie de lucrări semnificative de reparație, deminare, construcție de obiecte sociale”, a subliniat președintele Ucrainei.
La mijlocul lunii iulie, președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, anunța că armata ucraineană a eliberat 1 028 de localități, în timp ce 2 621 au rămas, potrivit acestuia, ocupate.
De asemenea, Zelensky spune că pentru a se pregăti de iarnă și pentru a „crea condiții pentru o revenire la viața normală”, în Ucraina este implementat, împreună cu alte țări, programul Fast Recovery (Plan de recuperare rapidă n.r.). În cadrul programului, delegația Estoniei a vizitat în această săptămână regiunea Jitomir. Potrivit lui Zelensky, în Jitomir există clădiri care vor fi restaurate cu suportul autorităților din Estonia.
„În această săptămână, Forțele Armate ale Ucrainei și serviciile noastre de informații au obținut rezultate puternice în distrugerea logisticii armatei ruse, a bazelor invadatorilor. Și fiecare lovitură asupra depozitelor de muniții ale inamicului, asupra posturilor lor de comandă, asupra acumulărilor de echipamente rusești salvează viețile militarilor și civililor ucraineni.
Aș dori să mulțumesc partenerilor noștri – tuturor celor care furnizează Ucrainei armele necesare. În special, în această săptămână a fost convenit un alt pachet de sprijin din partea Statelor Unite, inclusiv muniție pentru HIMARS. Toate sunt folosite foarte precis și în beneficiul strategiei generale a apărării noastre. Facem totul pentru a obține arme și mai eficiente și mai moderne”, se arată în mesajul lui Zelensky.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. De atunci, sute de sate și orașe din Ucraina au fost distruse de rachetele rușilor, iar sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească casele pentru a se salva din calea războiului.
Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.