Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Lupta cu prețurile. Sfaturile experților…

Lupta cu prețurile. Sfaturile experților pentru autorități și pentru cetățeni

Foto-simbol

Rata anuală a inflației în R. Moldova a atins un nivel record de 27% în luna aprilie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, R. Moldova devenind una dintre cele mai afectate țări din Europa. Pe fondul majorării semnificative a prețurilor atât la produsele de baza, cât și la resursele energetice, oamenii sunt nevoiți să-și schimbe modul de viață, să renunțe la anumite produse sau servicii și să economisească.

Experții atenționează că prețurile vor crește în continuare și îndeamnă cetățenii să-și facă rezerve și să-și modereze cheltuielile. Totodată, în timp ce autoritățile dau asigurări că lucrează asupra unui set de politici care au drept scop majorarea veniturilor populației, experții recomandă Guvernului să identifice măsuri pentru a ajuta populația în această situație de criză, dar și să nu uite de lupta cu monopolurile și înțelegerile de cartel.

Lupta cu prețurile. Cauze, previziuni și recomandări pentru Guvern și cetățeni

Sfaturile experților pentru autorități și pentru cetățeni

Veaceslav Ioniță, expert economic, IDIS Viitorul

Veaceslav Ioniță, expert economic, IDIS Viitorul: „În acest an, din păcate, vom avea în continuare o creștere a prețurilor destul de puternică. Creșterea prețurilor este alimentată de două surse de bază. Prima – sectorul energetic, tarifele reglementate, apă, canalizare, problemele care 10 ani de zile nu s-au rezolvat acum au explodat. Asta-i iresponsabilitatea tuturor guvernărilor din ultimii 10 ani. 2. Produsele alimentare care au trecut de 30% vor continua să crească. Nu prea avem măsuri de a reduce inflația. Noi nu putem reduce prețurile la gaz, benzină, motorină. Unica ce putem face este suportul oferit, ceea ce a făcut Guvernul anul trecut. Acum Guvernul ar trebui să ofere suport material celor care au venituri mici.  (…) În acest an, veniturile reale ale populației sunt cu 15% mai mici decât anul trecut. Guvernul ar trebui să ofere subvenții sau pensii energetice, dar acestea ar trebui să fie targhetate. Ar trebui să fie introdusă o pensie energetică și să fie identificate anumite categorii de populație, care să fie 40% din toți consumatorii, și să le fie oferite subvenții financiare. A doua măsură este majorarea salariului în sectorul bugetar. Ideal ar fi să majoreze la toți bugetarii, dar noi nu avem de unde. Guvernul ar trebui să majoreze salariile minime cu 40%, iar la ceilalți cu 10%”.

Viorel Gîrbu, expert economic

Viorel Gîrbu, expert economic: „1. Autoritățile să se clarifice de ce cresc prețurile, să facă o analiză (de exemplu, prețurile din regiune și la noi) și să identifice deficiențele existente (monopol, reglementări ineficiente). 2. Dacă sunt înțelegeri de cartel/ monopol, atunci prețurile pe un interval de timp ar trebui să fie reglementate de autorități, în paralel să se elaboreze un plan de depășire a acestor situații 3. Reducerea taxelor pentru mărfurile esențiale, pe un interval de timp 4. Oferirea de suport agenților economici relevanți sub formă de credite și excluderea unor reglementări ineficiente (producători, logistică) pentru a crește volumul de producție și servicii oferite 5. Realocarea și dezvoltarea unor capacități de producție pentru acele mărfuri de import pentru care prețurile sunt mari.”

Mariana Iațco, expertă în politici sociale, IDIS „Viitorul”

Mariana Iațco, expertă politici publice, IDIS Viitorul: „Majorarea prețurilor la carburanţi: Este important de a analiza foarte amănunțit structura preţului la carburanţii importaţi, de la achiziţie, taxe şi accize, alte costuri de import până la marja de supraprofit pe care şi-o stabileşte vânzătorul cu amănuntul. Acest fapt poate oferi un răspuns foarte clar de ce cresc prețurile la carburanţi. Pârghiile, prin care poate interveni Guvernul la monitorizarea şi influenţarea preţurilor sunt foarte multe: de la diminuarea accizelor şi scutirea de TVA până la aplicarea unor limite de preţ, la general.

Preţurile la produsele alimentare şi ulei: Situaţia actuală în regiune, precum şi criza economică mondială conduc la faptul ca, spre toamnă, să crească preţurile la grâu şi ulei. Se recomandă Guvernului să susțină şi să încurajeze producătorii, ca să fie semănate, în primul rând, acele culturi, care să ne asigure securitatea alimentară.

Impactul scumpirilor asupra cetăţenilor: Actualmente, Guvernul nu dispune de rezerve suficiente pentru a interveni în minimizarea impactului scumpirilor. Se recomandă ca pentru produsele de primă necesitate (pâine, lactate, uleiuri) Guvernul să diminueze TVA-ul – ca o măsură temporară – până când nu se va normaliza situaţia pe piaţa internă sau se vor face suficiente rezerve de stat, care vor acoperi diferenţele de scumpiri la aceste produse. Ca o recomandare se propune efectuarea de urgenţă de către Guvern a stocurilor strategice de produse alimentare, uleioase, agricole. Şi desigur, luarea sub control riguros a tot ceea ce este „produs alimentar” care se exportă, în special grânele, uleiurile. Guvernul trebuie să aibă o situaţie foarte clară privind consumul real de către populaţie a produselor alimentare pe diferite categorii, atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă. Şi de aici să-şi facă stocurile necesare.

Recomandări pentru cetăţeni:

  1. Cea mai simplă soluţie: rezerve de produse alimentare (pentru o perioadă de consum de la 1 până la 3 luni)
  2. Moderarea cheltuielilor pentru consumul produselor de importanţă redusă, ceea ce va permite crearea unor economii de mijloace băneşti.
  3. Informarea doar din surse oficiale pentru a evita capcanele toxice propagandistice şi panica, care poate fi generată de situaţii artificiale sau ştiri false”.