DOC/ Curtea de Conturi ar putea efectua un audit public extern în domeniul gazelor naturale. Proiectul, înregistrat de mai mulți deputați PAS
Mai mulți deputați din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) susțin că au înregistrat un proiect de lege care, potrivit lor, prevede efectuarea de către Curtea de Conturi a auditului public extern în domeniul gazelor naturale.
Potrivit deputatului PAS, Radu Marian, în baza acestei legi, Curtea de Conturi va efectua auditul conformității cheltuielilor și investițiilor capitale la societățile comerciale din domeniul gazelor naturale. Conform prevederilor proiectului, auditul se va desfășura la societăți pe acțiuni, la entitățile de drept public, precum și la alte persoane juridice afiliate acestora. Astfel, entitățile auditate, indiferent de tipul de proprietate și forma organizatorico-juridică, indiferent dacă statul are participație majoritară sau nu în cadrul acestora, vor asigura prezentarea informațiilor, datelor și documentelor necesare în formatul și termenul solicitat de Curtea de Conturi. Termenul limită de prezentare a raportului auditului este de 31 octombrie 2022.
„Sectorul gazelor naturale este unul crucial pentru bunăstarea țării, dar și pentru securitatea acestui stat. Pe parcursul timpului, cetățenii au plătit în mod conștiincios facturile la gaze naturale, ei au investit în rețele locale de gaz și ei merită să afle cum s-a administrat acest sector în ultimii ani”, menționează deputatul Radu Marian.
Proiectul de lege:
Gazprom a anunțat anterior că intenționează să sisteze livrarea de gaze naturale în R. Moldova, din motiv că nu sunt achitate plățile în termenul stabilit, a declarat Serghei Kuprianov, secretarul de presă al președintelui Consiliului de Administrație al Gazprom.
La 25 noiembrie, deputații din Parlamentul de la Chișinău au aprobat în lectura a doua, modificările la Legea bugetului de stat pentru anul curent, care prevede alocarea mijloacelor financiare pentru majorarea capitalului social al Societății pe Acțiuni „Energocom” cu 1,7 de milioane de lei, în scopul asigurării măsurilor în vederea procurării de gaze naturale pentru acoperirea deficitului și pentru consumul curent.
Datoria R. Moldova față de Gazprom s-a creat din cauza achiziționării gazului în luna octombrie la preț de peste 790 USD/mia de metri cubi, iar tariful la gaz aplicat pentru luna respectivă nu a acoperit diferența, a mai declarat pe 23 noiembrie, vicepremierul Andrei Spînu. Detalii aici
Pe 29 octombrie curent, după o serie de negocieri, contractul de livrare a gazelor naturale dintre Gazprom și Moldovagaz a fost prelungit pentru cinci ani în condiții reciproc avantajoase a anunțat, oficial, gigantul rus printr-o notă informativă.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.