Premieră: „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă”
Pe 24 februarie se împlinesc patru ani de la începutul războiului din Ucraina. Patru ani de frică, durere și pierderi, dar și patru ani de curaj, solidaritate și demnitate umană. În această zi de o încărcătură emoțională profundă, va avea loc premiera documentarului „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă”, realizat de jurnaliștii Viorica Tataru și Andrei Captarenco, cei care, în toți acești ani, au fost în prima linie, documentând realitatea crudă a conflictului și poveștile celor care rezistă.
Evenimentul va avea loc pe 24 februarie, ora 18:30, la Teatrul Fără Nume. str. Sfatul Țării 18. Intrarea la premieră este liberă.
Documentarul este al doilea film al proiectului, după „Drumul Războiului: Irpin”, și urmărește traseul ajutoarelor umanitare din R. Moldova către estul Ucrainei, în cele mai afectate zone de război. Prin povestea lui Tudor Procopciuc și a voluntarilor implicați, documentarul surprinde drumuri periculoase spre localități devastate, întâlniri cu civili rămași printre ruine, refugiați, soldați din prima linie – oameni care continuă să spere și creadă în umanitate.