Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dosarele ISIS

Dosarele ISIS

La 13 noiembrie, curent, capitala Franţei a fost cuprinsă de şocul unui atac terorist declanşat simultan în şase locaţii din Paris. Evenimentele, soldate cu moartea a peste 120 de oameni, au atras atenţia în special asupra celor care şi-au revendicat atacurile – gruparea ISIS.

ISIS a fost fondat în 1999, de un jihadist iranian, care a preferat să-şi asigure protecţia, ascunzându-se sub un alt nume, ca mai apoi, în 2004, să se alieze cu Al-Qaida, pentru a lupta împotriva ocupaţiei americane. După doi ani, jihadiştii anunţau despre fondarea unui Stat Islamic în Irak, iar nouă ani mai târziu, Statul Islamic se extindea în Siria şi anunţa formarea Statului Islamic în Irak şi Levant. În 2014, ISIS se rupe de al-Qaida, devine Statul Islamic şi proclamă un califat care se întinde din Siria până în Irak.

The New York Times notează că organizaţia dispune de venituri din petrol şi arme şi că aceasta aspiră la statalitate. Statul Islamic şi-a extins rapid controlul în zone din Irak şi Siria, în puncte geografice cheie. Potrivit presei străine, ISIS este un grup foarte prosper din punct de vedere financiar, entităţile petroliere gestionate de acesta aduc venituri de la un milion până la două milioane de dolari americani pe zi. Din punct de vedere militar, ISIS dispune de un număr de la 25.000 până la 31.500 de luptători în Irak şi Siria. Totodată, se estimează că peste 15.000 dintre jihadişti sunt recruţi străini.

544-isisDispute privind denumirea

Organizaţia a fost redenumită de mai multe ori de-a lungul timpului, cauza fiind faptul că se află în continuă schimbare. În declaraţiile sale privind atacurile de la Paris, din 13 noiembrie 2015, Francois Hollande, preşedintele Franţei, nu foloseşte sintagma ISIS, ci Daesh (al-Dawla al-Islamiya fi Iraq wa al-Sham). Secretarul american de stat, John Kerry, a utilizat aceeaşi formulă, referindu-se la acest grup. Media utilizează menţiunea ISIS, pentru că este cea cu care se definesc membrii săi, dar politicienii şi guvernele, în general, se referă la acesta ca Daesh, pentru că aceasta înseamnă că entitatea respectivă nu constituie un adevărat guvern sau o reprezentare a gândirii islamice.

La aceeaşi organizaţie se mai face referinţă folosindu-se abrevierile ISIS, ISIL şi IS.

Propaganda este arma de bază pe care ISIS o utilizează în scopul recrutării. Gruparea se bucură de un mare succes pe reţelele de socializare, notează digi24.com. Sursa citată mai menţionează că influenţa acestora în spaţiul european devine îngrijorătoare.

Pericolul nu ne ocoleşte

În luna mai, curent, şi pe teritoriul R. Moldova au fost reţinuţi adepţi ai grupării ISIS. Inspectoratul General de Poliţie (IGP) specifica că aceştia trăiu într-o casă din sectorul Buiucani din Chişinău. S-a constatat că locuinţa adăpostea 11 persoane, iar în urma descinderilor, poliţiştii au reţinut doi bărbaţi, două femei şi trei copii. Persoanele urmau să participe la conflictul armat din Siria de partea Statului Islamic. Unul dintre bărbaţii reţinuţi le-a spus poliţiştilor că, anterior, a participat în conflictul din Siria şi că înainte să meargă la luptă, militanţilor li se dădeau droguri, scria presa în legătură cu această operaţiune. În urma percheziţiilor, oamenii legii au depistat literatură specială prin care se urmărea scopul convertirii moldovenilor la alte religii, inclusiv propagarea participării acestora la conflictele armate din Siria. Poliţiştii au atenţionat atunci că, deoarece persoanele reţinute au la activ mai multe crime, ele sunt deosebit de periculoase, cerând societăţii să fie prudentă şi să anunţe organele de ordine în cazuri suspecte, întrucât, spun ei, Moldova a devenit automat teritoriu de tranzit pentru membrii ISIS.

Scopul grupării respective era colectarea de fonduri ilicite de finanţare a acţiunilor militare atât în ţară, cât şi peste hotare şi racolarea unor persoane, motivându-le prin bani şi convingându-le prin mesaje ideologice.

Altădată, FBI şi un grup de anchetatori din R. Moldova au descoperit o piaţă neagră cu arme nucleare în Europa de Est. Anchetatorii au arestat, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate la începutul acestui an, un suspect care, potrivit informaţiilor oficiale, vindea cesiu radioactiv către Statul Islamic. A fost pusă în vânzare o cantitate suficientă, încât să poată contamina câteva cartiere dintr-un oraş.

Controverse şi solidaritate pentru Paris

„Niciodată nu crezi că se va întâmpla cu tine. A fost doar o noapte vineri, la un concert rock. Atmosfera era atât de fericită şi toată lumea dansa şi era zâmbitoare. Atunci când oamenii au venit prin intrarea din faţă şi au început a împuşca, am crezut, naiv, că era o parte din spectacol. Nu a fost doar un atac terorist, a fost un masacru. Zeci de oameni au fost împuşcaţi chiar în faţa mea. Bălţi de sânge au umplut podeaua. Strigăte de bărbaţi în toată firea care ţineau corpurile moarte ale iubitelor străpungeau încăperea. Am fost destul de norocoasă şi am supravieţuit. Dar atât de mulţi nu au avut acest noroc”, spune pe contul său de facebook Isobel Bowdery, una dintre martorele atacurilor de la Paris.

Preşedintele Ligii Islamice din Moldova, Sergiu Sochircă, menţionează în raport cu atentatele: „Personal, mă solidarizez atât cu poporul francez, cât şi cu cel sirian, unde zilnic mor câte 150 de oameni, copii şi femei, în urma atentatelor teroriste ale Rusiei şi Statului Islamic. Zilnic 150, şi presa tace…” În acelaşi context, Sochircă spune că atentatele de la Paris au fost organizate doar pentru a atrage Franţa în războiul cu Siria”. „Ce deştepţi aceşti terorişti, că s-au găsit şi paşapoarte siriene, ca la 11 septembrie, când din avion au căzut paşapoarte afgane. Dar, cel mai important, Franţa acum va bombarda nu bandiţii Statului Islamic, dar armata liberă, într-un cuvânt cetăţenii de rând, femei şi copii. Timpul va arăta…”

Într-un recent comunicat SIS, se spune că, în prezent, cele mai grave ameninţări la securitatea comunităţii europene rămân a fi migraţia ilegală spre şi dinspre teatrele de conflict şi atacurile teroriste, inclusiv cele cibernetice. În al doilea trimestru al anului 2015, s-a înregistrat o agravare considerabilă a stării de securitate antiteroristă în majoritatea statelor lumii. Cele mai afectate zone rămân Orientul Apropiat, Asia Centrală şi Africa de Nord-Vest. În luna iunie, în ajunul postului musulman Ramadan, s-a observat o intensificare a atacurilor, urmare a îndemnului venit din partea ISIS de a pedepsi pe cei nedrepţi. Organizaţia sunită şi entităţile afiliate, alături de AQ şi Taliban, constituie în continuare principala ameninţare pentru pacea şi securitatea globală şi regională.

De altfel, de curând, a fost făcută publică o nouă înregistrare cu un bărbat care susţine că este membru al Statului Islamic, în care acesta ameninţă că toate statele care participă la conflictul din Siria vor avea de suferit. Acesta a adăugat că următoarea ţintă este Washingtonul, informează obiectiv.info. „Le spunem statelor care iau parte la campania cruciată că, atunci când o vrea Allah, aşa cum am lovit Franţa, în centrul său, Parisul, jurăm că vom lovi America în centrul său, Washington”, ameninţă bărbatul.

Aliona Ciurcă