Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Codreanu, după victoria lui Ceban…

Codreanu, după victoria lui Ceban la Primărie: „Aveți de lucru. Aș fi ipocrit să spun că mă bucur”

Ruslan Codreanu, candidatul independent care nu a fost înregistrat în cursa electorală şi cel care a fost primar interimar al municipiului Chișinău din aprilie anul trecut până în iulie curent, a transmis un mesaj lui Ion Ceban, noul primar ales al capitalei.

Ruslan Codreanu susţine că rezultatul alagerilor de ieri nu îl bucură. Totuși îl îndeamnă pe Ceban să lase la o parte interesele de partid şi pe cele personale și să se concentreze asupra intereselor cetățenilor.

Aveți de lucru. Aș fi ipocrit să spun că mă bucur, din moment ce toată campania a fost mimată și dirijată, cu dezbateri jalnice. A fost clar și s-au văzut aranjamentele. Dar nimic nu mi se pare mai important în momentul de față decât să lăsăm emoțiile deoparte, interesele de partid și cele personale și să vă concentrați asupra problemelor cetățenilor. Cele reale! Cele zilnice!

(…)Chişinăul este un oraş de care avem de ce să fim mândri. Iar Dvs. trebuie să manifestaţi deschidere către toţi: şi cei care v-au votat, şi cei care nu v-au votat, să nu vă mai victimizaţi, să aveţi un contact permanent cu societatea civilă, cu media, să fiţi conectat la problemele cetăţenilor, să vă înconjuraţi de oameni bine pregătiţi, să nu împărţiţi funcţii”, îi spune Codreanu noului primar ales.

După prelucrarea tuturor celor 307 procesele-verbale din municipiul Chișinău, rezultatele arată o victorie cu 52,39% a candidatului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Ion Ceban. Acesta l-a învins pe candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, care a acumulat 47,61%, cu un avantaj de 11 294 de voturi.

Ion Ceban devine primul candidat al unui partid de stânga, care este ales primar al municipiului Chișinău.