Poliția: O femeie din capitală a transmis unor escroci circa 1,38 milioane de lei. Aceștia ar fi invocat presupuse legături cu autorități teroriste
O femeie din capitală a devenit victima escrocilor, fiind prejudiciată de circa 1,38 milioane de lei. Potrivit informațiilor preliminare aflate la dispoziția Poliției, suspecții s-ar fi prezentat drept angajați ai companiei „Premier Energy”, ai serviciului de securitate al Băncii Naționale și ai Serviciului Fiscal de Stat. Prin înșelăciune și abuz de încredere, aceștia ar fi determinat victima să le transmită banii, invocând presupuse legături cu autorități teroriste, scrie Inspectoratul General al Poliției.
Potrivit oamenilor legii, banii sunt proveniți din economiile proprii ale victimei și au fost transmiși prin intermediul unui curier.
Totodată, Poliția scrie că în perioada 17-18 octombrie, datorită vigilenței cetățenilor, alte 59 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte ca acestea să provoace prejudicii.
„Poliția îndeamnă cetățenii să manifeste prudență în cazul apelurilor telefonice în care li se solicită bani sau informații personale, indiferent de instituția în numele căreia se prezintă interlocutorii. În cazul unor suspiciuni, întrerupeți apelul și contactați direct instituția vizată, utilizând datele oficiale de contact. Sesizați imediat Poliția dacă ați fost ținta unei asemenea tentative”, recomandă Poliția.