Peste o mie de tone de fier vechi, importate din România de Uzina Metalurgică de la Rîbnița, cu o zi înainte de expirarea autorizației de mediu. Compania care a făcut exportul
Cu o zi înainte să-i expire autorizația de mediu, Uzina Metalurgică de la Rîbnița a importat peste o mie de tone de fier vechi din România, transportate pe cale ferată. Este vorba de transportul efectuat de Cale Ferată a Moldovei (CFM) pe data de 19 octombrie, anunțat de întreprindere într-un comunicat de presă.
Informația a fost confirmată de vicedirectorul CFM, Constantin Pavlov. „E un contract cu Uzina Metalurgică de la Rîbnița. Ei sunt destinatarii și ei au comandat asta”, a declarat Pavlov, solicitat de Ziarul de Gardă. CFM a anunțat pe 20 octombrie că a transportat 1125 de tone de fier vechi, importat din România.
Compania care a efectuat transportul din România este „MMS Minerals & Metals” SRL, gestionată de Radomir Șeremet, un cetățean al R. Moldova. Despre această companie presa a scris anterior că ar fi fost controlată de un om de afaceri originar din regiunea transnistreană. Solicitat de ZdG, Radomir Șeremet a confirmat că livrarea s-a făcut pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița.
„Noi am expediat, noi suntem exportatorul din România”
„Noi am expediat, noi suntem exportatorul din România. CFM a făcut transportul”, a declarat Șeremet. El a dat asigurări că deșeurile metalice au trecut toate procedurile vamale înainte de expirarea autorizației de mediu pentru Uzina Metalurgică.
„Autorizația expira ieri la 00:00, la sfârșitul zile de 20 octombrie, iar marfa a făcut importul în R. Moldova în jur de ora 14:00. Ne-am încadrat, avem toate actele respective confirmate de autoritățile din Moldova, declarațiile de import”, a declarat Șeremet.
Potrivit lui, cantitatea livrată pe calea ferată ar fi o cantitate nesemnificativă pentru Uzina de la Rîbnița. „În ultima perioadă, de când au pornit, din iulie, nu cred că au făcut mai mult de 25 de mii de tone. Deci, o mie de tone, nu știu de ce a scris CFM 1100, erau 900 și un pic, de fapt, conform tichetelor de cântar, dar înseamnă a treizecea parte din cât achiziționează ei lunar”.
Radomir Șeremet a mai spus că firma sa a livrat până acum în mod constant fier vechi din România pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița.
„MMS Minerals & Metals” SRL îi are ca acționari pe Petru Șemeret, tatăl lui Radomir Șeremet, (60%) și pe Cristina Golubcova (40%). Mai multe investigații jurnalistice publicate în R. Moldova și în România au scris anterior că firma „MMS Minerals & Metals” SRL ar fi, de fapt controlată de către Oleg Babii, un om de afaceri originar din regiunea transnistreană, proprietarul grupului BPM. Întrebat de ZdG, Radomir Șeremet a negat acest fapt, declarând că este doar asociat cu Babii în altă companie, „Moldmetal Trading” SRL. „În România suntem asociați pe anumite domenii. Pe mine nu mă controlează nimeni”, a spus Radomir Șeremet.
Ministrul Infrastructurii: „Au fost transportate spre o destinație din teritoriul R. Moldova”
Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, în declarații făcute după ședința Guvernului, a evitat să răspundă la întrebarea dacă deșeurile metalice importate din România și transportate pe cale ferată au ajuns la Uzina de la Rîbnița din regiunea transnistreană, aflată sub controlul autorităților nerecunoscute.
„Aceste 1120 de tone, de către CFM, au fost transportate spre o destinație din teritoriul R. Moldova. Și partea pozitivă: 1120 dacă împărțim la 22 de tone, faceți un calcul câte camioane noi am scos din vamă, de pe drumuri. Noi vorbim despre siguranța rutieră, noi vorbim despre profiturile pe care le fac agenții economici și despre impozitele care urmează a fi plătite de către agenții economici din R. Moldova”, a declarat Vladimir Bolea.
„Uzina este funcțională. Autorizația de mediu a expirat doar ieri”, a comentat la acest subiect Valeriu Chiveri, viceprim-ministru pentru reintegrare.
Calea Ferată a Moldovei a anunțat că pe 19 octombrie 2026, prin punctul de frontieră Ungheni-Cristești Jijia, din România în Republica Moldova, a fost transportat un lot de fier vechi, în cantitate totală de 1125 de tone. Garnitura de tren a fost formată din 26 de vagoane pe linie cu ecartament larg de 1520 mm, a mai notat CFM.
„Acest transport marchează reluarea, după mai mulți ani de întrerupere, a importului de fier vechi pe calea ferată. Astfel, CFM readuce această categorie de marfă pe șine, valorificând infrastructura feroviară pentru transportul mărfurilor și diversificarea fluxurilor de transport internațional. Reluarea acestor transporturi reprezintă un pas important în valorificarea potențialului logistic al căii ferate și în consolidarea rolului CFM în organizarea transportului de mărfuri între Republica Moldova și România”, se menționa în comunicatul CFM.