„Odată cu activizarea rezistenței împotriva ocupației, rușii deveneau tot mai răi”. Istoria unui soldat din Herson

„Încerci să adormi, dar auzi tot ce se întâmplă în celulele vecine. Este înfricoșător doar să auzi toate acestea”, spune Maxim Negrov, fost participant la operațiunea antiteroristă, pe care rușii l-au ținut captiv timp de două luni în Hersonul ocupat.

În centrul de detenție temporară din Herson, ocupanții torturau localnicii. Noaptea din clădire se auzeau țipete. Vânzătorii din magazinul din apropierea camerei de tortură vedeau cum veneau acolo automobile de la pompe funebre și prin oraș se răspândea un miros puternic.

În captivitate Maxim a slăbit 15 kilograme și, tot acolo, și-a „sărbătorit” ziua de naștere. Cum bărbatul a supraviețuit captivității rusești relatează jurnalistul de la hromadske, care a ajuns la fața locului, unde ucrainienii erau ținuți captivi.

„Au intrat în oraș entuziasmați, credeau că Hersonul va îngenunchea în fața lor”

Jurnaliștii se înghesuie în fața centrului de detenție, iar oamenii legii îi însoțesc. Centrul,timp de câteva ore, a fost verificat de geniști, pentru ca, ulterior, să fie deschis pentru presă.

Împreună cu Maxim, ne apropiem de clădire. El o examinează și își amintește pe unde a fost aruncat în celulă. A fost adus în centrul de detenție cu o șapcă pe cap, înfășurată cu bandă adezivă peste ea.

Maxim a fost reținut pe 15 martie. Bărbatul s-a aflat o jumătate de zi la serviciu, apoi s-a dus la maică-sa. Acolo, vecinii i-au spus că este căutat. Maxim a plecat în alt loc, dar rușii îl așteptau și acolo.

„M-am întors la serviciu, unde m-au și prins. M-au căutat la toate adresele. La maică-mea au spart poarta și ușa, totul au răvășit”, relatează Maxim.

„Au intrat în oraș cu așa entuziasm, credeau că Hersonul va îngenunchea în fața lor. Odată cu activizarea rezistenței împotriva ocupației, rușii deveneau tot mai răi și capturau oamenii. Torturau non-stop și totul începea de aici, de la noi”, își amintește bărbatul.

„Am însemnat cu un creion pe perete câte zile m-am aflat aici”

În centrul de detenție jurnaliștii au fost lăsați să intre pe rând. În celule, însă, nu li s-a permis accesul, deoarece n-au fost verificate încă de geniști. Rușii au lăsat după ei doar stricăciuni: un telefon spart, mese și dulapuri răsturnate și o ramă spartă cu portretul lui Putin într-un colț.

Maxim se oprește lângă una dintre camere, recunoaște imediat locul în care a stat două luni.

„Acolo, în colțul camerei, am însemnat pe perete cu un creion câte zile m-am aflat aici. Nu știu cum de n-au găsit creionul în jacheta mea. Iar fereastra, arată Maxim cu mâna, se deschidea automat și într-o zi am auzit pe cineva pornind un post ucrainean de radio în stradă”.

De cele mai multe ori, Maxim era singur în celulă, dar, pentru câteva zile, a fost adus un tânăr cu el în celulă. Bărbatul crede că a fost făcut intenționat pentru a-l determina să vorbească: „Iar acel băiat credea viceversa, că eu trebuia să-l fac să vorbească. Era o neîncredere între noi, ne provocau unul împotriva celuilalt”.

Ocupanții nu permiteau ca prizonierilor să le fie transmise produse alimentare, apă sau țigări. Unul dintre mijloacele de presiune asupra oamenilor, spune Maxim, a fost lipsa unei alimentații adecvate: pentru o persoane se dădea o dată la două zile o pungă cu 300 de grame de mâncare.

„Am slăbit atât de mult încât trebuia să-mi țin pantalonii cu mâna”

La sfârșitul lunii aprilie, rușii l-au scos pe Maxim din celulă, i-au pus șapca pe ochi și au înfășurat-o cu bandă. L-au dus afară și l-au urcat într-o mașină. Au spus că-l lasă să plece.

„M-au dat jos din mașină, mi-au spus să număr până la 30 și, numai după asta, să-mi scot șapca. Asta am și făcut. Dar am slăbit atât de mult încât a trebuit să-mi țin pantalonii cu o mână, astfel încât să nu-mi cadă și să pot scoate șapca cu cealaltă mână. Așa, ținându-mi pantalonii cu mâna, am ajuns la serviciu. Băieții, când m-au văzut după atâta timp, imediat m-au întrebat: «Vrei să mănânci?»”, își amintește bărbatul.

„Apoi am sunat-o pe fiica mea de 15 ani și primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „Tată, n-o să mă mai plimb niciodată atât de mult”, spune Maxim zâmbind. „Mă așteptau, au fost lacrimi, au fost fericiți după aceea. Toată lumea a văzut cum m-au luat, ce percheziții au fost făcute, desigur, se gândeau dacă mă voi întoarce sau nu”.

Maxim mergea prin Herson a șasea zi după eliberarea orașului. Pretutindeni, întâlnea oameni cu steaguri ucrainene: „Uită-te câte steaguri au ascuns locuitorii Hersonului în timpul ocupației. Și rușii au vrut ca acești oameni să voteze la referendum? Proștii. Acest oraș este imposibil de cucerit”.Gândurile despre Ucraina și viitorii nepoți, spune Maxim, l-au ajutat să reziste în captivitate: „Nu aveam nicio îndoială că Ucraina va câștiga și vom fi liberi”.