Nu există condiții pentru repornirea centralei nucleare de la Zaporijjea, afirmă șeful AIEA, Rafael Grossi

În prezent, nu există condiții pentru repornirea centralei nucleare de la Zaporijjea, aflată sub controlul armatei ruse, din cauza lipsei de apă pentru răcirea combustibilului și a lipsei unei rezerve cu energie energie selectrică, a declarat marți, 3 iunie, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară (AIEA), Rafael Grossi, scrie Reuters.
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat pentru Reuters într-un interviu la Kiev că ar trebui pompată apă din râul Nipru pentru ca centrala nucleară de la Zaporijjea să repornească.
Instalația a fost ocupată de Rusia în martie 2022, la scurt timp după ce aceasta a invadat Ucraina.
Grossi a declarat că rușii „nu au ascuns niciodată faptul” că doresc să repornească centrala, însă nu vor putea face acest lucru curând.
„Nu suntem într-o situație de repornire iminentă a centralei. Ar dura destul de mult timp ca acest lucru să poată fi făcut”, a spus Grossi.
Șeful AIEA a adăugat că utilajele centralei, care nu funcționează de trei ani, ar trebui să fie inspectate în detaliu înainte de orice repornire.
Autoritățile din Ucraina au declarat că o încercare a tehnicienilor ruși de a reporni centrala ar fi periculoasă, deoarece aceștia nu sunt certificați să opereze centrala nucleară.
Grossi a mai spus că personalul nuclear rus este capabil să efectueze o repornire a centralei și că problema certificării este mai degrabă una politică decât tehnică.
Oficialii ucraineni au protestat, de asemenea, față de accesul misiunii de monitorizare a AIEA la centrală prin teritoriul ocupat de Rusia. Grossi a declarat că acest lucru a fost făcut pentru a proteja siguranța personalului său.