Principală  —  IMPORTANTE   —   Mărturiile directorului unui muzeu al…

Mărturiile directorului unui muzeu al copiilor trecuți prin război: „Este important pentru ei să aibă ocazia să-și împărtășească poveștile”

Un vizitator al Muzeului Copilăriei Războiului. Foto: WCM

Pornind de la propria poveste de viață, în anul 2010, Jasminko Halilovic, originar din Bosnia și Herțegovina, a început să documenteze o carte despre copiii care cresc în război

Între timp, cunoscând zeci de oameni care-și spuneau, la rândul lor, poveștile dureroase, a observat că mulți păstrau diverse obiecte din timpul războiului. Așa, i-a venit ideea să le adune într-un muzeu al Copilăriei Războiului („War Childhood Museum”, WCM) care s-a deschis în 2015. 

Mai târziu, echipa muzeului a reușit să deschidă o filială și în Ucraina. Au organizat prima expoziție la Kiev în 2021, iar apoi altă expoziție la Herson în 2022, care s-a închis cu doar câteva săptămâni înainte să înceapă războiul. 

ZdG a discutat cu Jasminko Halilovic despre cartea sa, despre cum a deschis muzeul și despre ce fel de obiecte aduc acolo oamenii care au crescut în război. 

Jasminko Halilovic s-a născut în 1988 la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina. Este fondatorul și directorul general al Muzeului Copilăriei Războiului – singurul muzeu din lume axat exclusiv pe experiența copilăriei afectate de război – care a fost distins cu Premiul Muzeului Consiliului Europei în cadrul programului Muzeul European al Anului. Foto: Arhiva personală

Publicitate
Publicitate

— Cum s-a născut ideea unui Muzeul al Copilăriei Războiului? 

— Ideea s-a născut când lucram la carte, pe care am realizat-o din 2010 până în 2013. Când am început acest proiect, m-am gândit că va fi doar cartea drept rezultat. Totuși, conceptul pe care l-am dezvoltat pentru carte – multe amintiri de la mulți oameni diferiți, m-a pus în contact cu sute de oameni care și-au împărtășit experiența. Prin comunicarea cu ei, mi-am dat seama de câteva lucruri. Unu, că este important pentru ei să aibă ocazia să-și împărtășească poveștile. Doi, că există atât de multe povești care ar putea rămâne nespuse. Trei, că oamenii au adesea tendința de a-și lega amintirile de bunuri personale și obiecte fizice. Pe măsură ce am devenit conștient de acest lucru, am început să mă gândesc la ce aș putea face mai mult, mai mare decât o carte, pentru a crea o platformă care să servească tuturor celor care împărtășesc această experiență. Așa mi-a venit ideea Muzeului.

Despre ce obiect vă amintiți ca fiind unul dintre primele expuse și care este povestea din spatele lui?

— Multe dintre obiectele care mai târziu aveau să ajungă în colecția Muzeului mi-au fost deja prezentate sau oferite în cadrul proiectului pentru carte. Printre acestea se număra și o carte pe jumătate arsă de la Biblioteca Națională a Bosniei și Herțegovinei, care se afla la Primăria din Sarajevo. După cum unii dintre cititorii dvs. ar putea să știe sau amintească, Primăria Sarajevo, unul dintre simbolurile orașului, a fost incendiată în 1992. Milioane de cărți au fost distruse. O adolescentă, Alma, era în drum de la școală câteva săptămâni mai târziu. A vizitat ruinele și a luat una dintre cărțile arse. Acum face parte din colecția noastră.

Care este cel mai nou obiect de la Muzeu?

— Astăzi, WCM funcționează și colecționează în întreaga lume, iar noi obiecte vin tot timpul. Recent, munca noastră s-a concentrat foarte mult pe Ucraina, unde avem și un birou din 2020. Unul dintre cele mai recente obiecte pe care l-am colectat este de la o fată ucraineană care a fugit din țară pentru a găsi siguranță în Europa, după 24 februarie 2022. Ea a adus o carte cu ea pentru a fi tovarășul ei în această călătorie a refugiaților. Și apoi, a donat cartea colecției Muzeului.

Există vreun obiect sau poveste din muzeu la care țineți în mod special?

— În calitate de fondator, încerc să nu aleg niciodată obiecte individuale. Pentru noi ca instituție și pentru mine ca lider, fiecare obiect este la fel de important și fiecare poveste la fel de valoroasă. Pe de altă parte, ca orice vizitator și orice individ, mă pot conecta mai mult cu unele povești sau obiecte, decât cu altele. Și eu am fost un copil în timpul războiului din orașul meu, Sarajevo și există multe obiecte în colecția noastră de la oameni pe care îi cunosc personal despre evenimente sau locuri pe care le cunosc și care fac parte și din povestea mea personală.

„Cei care ne-au spus poveștile lor nu au făcut-o pentru a inspira milă în rândul vizitatorilor. Alegem să inspirăm respect”

Care este cea mai vie amintirea a dvs. din copilărie?

— La două zile după ce a fost semnat Acordul de pace de la Dayton pentru a pune capăt războiului din Bosnia, în noiembrie 1995, s-a născut sora mea. Pentru familia noastră, ea a fost un simbol al păcii, iar pentru mine – atunci și astăzi – cea mai mare bucurie a vieții.

În opinia dvs., un copil care a trecut prin război își revine vreodată din trauma acestuia?

— Aceasta este o întrebare foarte complexă și nu există un răspuns simplu la ea. Nu pot decât să împărtășesc, din experiența de a lucra la carte și apoi la WCM, că felul în care cineva trăiește prin sau cu această experiență variază foarte mult. Poate varia chiar foarte mult între doi frați care locuiesc în aceeași casă. Depinde foarte mult de natura exactă a experienței, dar și de mulți alți factori. Nu este același lucru dacă ar trebui să fugi de acasă cu părinții tăi și dacă ar trebui să fugi singur, după ce părinții tăi au fost uciși. Acesta este doar un exemplu și apoi există milioane de alte experiențe diferite. Și chiar dacă cineva ar vedea experiența a două persoane ca fiind de natură similară, asta nu înseamnă că au o relație similară cu acea experiență. Unii oameni rămân afectați pe termen lung de aceste experiențe traumatice, în măsura în care le pune în pericol calitatea vieții, mulți oameni nu ar sublinia niciun fel de dificultăți în viața de zi cu zi, dar cred că această experiență i-a format în mod semnificativ, iar unii oameni nu cred că acest lucru a avut un impact pe termen lung asupra lor sau asupra vieții lor. Depinde într-adevăr de prea mulți factori și orice răspuns simplu la întrebarea dvs. ar reprezenta o simplificare.

— Într-un alt interviu, ați spus că  nu orice obiect din colecția muzeului este despre pierdere – unele sunt despre prietenie sau școală, și că asta a făcut din expoziție mai degrabă decât un loc al tristeții, unul al speranței. De ce credeți că este important să privim Muzeul din această perspectivă?

— Noi, cei de la WCM, credem că avem responsabilitatea de a prezenta această experiență pe deplin și din cât mai multe perspective. Aceasta înseamnă că ne opunem simplificării și prezentării copiilor doar ca victime pasive. Din materialele pe care le-am documentat, știm că copiii sunt persoane rezistente, puternice, creative, care influențează viața oamenilor din jurul lor. Desigur, pierderile personale fac parte din copilăria afectată de război, una semnificativă. Și, desigur, sunt povești triste în expoziția noastră. Dar știm că cei care ne-au spus poveștile lor nu au făcut-o pentru a inspira milă în rândul vizitatorilor. Alegem să inspirăm respect. Și nu trebuie să facem nimic special pentru a realiza asta, doar să prezentăm multe materiale diferite pe care le documentăm. Sunt deja colorate și bogate și, așa cum ați spus, nu sunt doar despre pierderi. Când sunt prezentate cu atenție, ele inspiră respect și empatie vizitatorilor și fac din Muzeul Copilăriei Războiului un loc schimbare și de învățare demnă.

Mai păstrați legătura cu oamenii care apar în cartea dvs.? Primiți reacții la această care? 

Țin legătura cu mulți dintre ei prin intermediul rețelelor de socializare. Unii dintre ei lucrează astăzi cu Muzeul, iar cu unii dintre ei colaborăm. Unii dintre ei mi-au devenit prieteni. Este o comunitate care cred că va exista pentru totdeauna și cred că reprezintă cea mai mare putere a muzeului nostru. Cartea a fost tradusă în șase limbi și își găsește tot timpul drumul către un public nou. Primesc adesea feedback de la cititori noi. După cum am mai spus, acest feedback include adesea cuvintele „speranță” și „respect”. Și sunt foarte mândru de asta.

„Este responsabilitatea noastră să consolidăm politicile pentru pace și să sperăm că acestea vor prevala într-o zi”

Am citit că ați deschis un birou și în Ucraina. Ce fel de obiecte și povești s-au adunat acolo, la început?

— Am început să lucrăm în Ucraina în 2018, cu un cercetător din estul Ucrainei. În acel an am vizitat Sloviansk și câteva sate din jurul primei linii. Am văzut copii care mergeau la școli prin punctele de control militare. Vorbind cu un activist local, am știut că trebuie să facem ceva acolo. Așa că am început să documentăm și să creăm o arhivă, în mare parte de la copii care încă trăiau în prima linie. Ulterior, în 2020, am deschis un birou la Kiev și ne-am extins activitățile de cercetare pentru a lucra cu copiii și tinerii strămutați în diferite regiuni ale Ucrainei. Apoi am făcut prima expoziție la Kiev în 2021, iar apoi la Herson, în 2022. Am închis expoziția la Herson în februarie 2022, cu doar câteva săptămâni înainte de a începe invazia la scară largă.

 Cum s-a schimbat Muzeul în acest an, odată cu invazia Rusiei în Ucraina?

Nu a fost ușor. Suntem încă o organizație relativ mică. A trebuit să ne evacuăm colecția de la Kiev la Lviv și să evacuăm membrii echipei ucrainene de la Kiev în vestul Ucrainei sau Polonia. Plănuisem noi itinerare pentru expoziții în 2022, dar habar n-aveam ce se va întâmpla. Acum încercăm să arătăm câteva dintre aceste exponate în Europa, pentru a crește gradul de conștientizare. Recent, am prezentat o expoziție despre Ucraina la Consiliul Europei de la Strasbourg.

Primiți în prezent obiecte pentru Muzeu de la copiii ucraineni?

— În prezent, nu ne concentrăm pe documentare, deoarece lucrurile se întâmplă rapid. WCM nu funcționează ca media, nu există mare diferență pentru munca noastră dacă documentăm ceva imediat sau cu o anumită distanță de timp. Preferăm să avem o oarecare distanță pentru a minimiza șansa de a re – trauma pe cineva. Lucrăm în conformitate cu politicile noastre de protecție a copilului atent dezvoltate. Dar da, primele obiecte și povești despre perioada de după 24 februarie 2022 vin deja și vor fi mai multe în viitor.

Aveți planuri pentru o expoziție în Moldova? Este vreun obiect din Moldova la WCM?

— Programul nostru expozițional este relativ plin în prezent și, până acum, nu ne-am propus să expunem în Moldova. Am avut ocazia să vizitez pentru scurt timp Chișinăul în 2018 și mi-ar plăcea să revin într-o zi, mai ales cu expoziția WCM. Între timp, urmăresc munca președintelui dvs. și felicit poporului R. Moldova statutul de candidat UE.

Vă puteți imagina o zi în care Muzeul nu va primi niciun obiect sau poveste de la un copil? Credeți că omenirea a învățat ceva din războaiele anterioare?

— Mă tem că acest lucru nu se va întâmpla curând. Vedem noi conflicte devastatoare în întreaga lume și nu sunt foarte optimist când vine vorba de asta. Este responsabilitatea noastră să întărim vocile pentru pace, să consolidăm politicile pentru pace și să sperăm că acestea vor prevala într-o zi. Sper că Muzeul Copilăriei Războiului poate aduce o mică contribuție la acest obiectiv.

— Vă mulțumim!

Publicitate
Publicitate