Principală  —  IMPORTANTE   —   Mai mulți oameni de cultură…

Mai mulți oameni de cultură din R. Moldova așteaptă, de 15 ani, să se mute în apartamentele în care au investit ultimii lor bani

De 15 ani, mai mulți oameni de cultură din țara noastră, membri ai Uniunii Teatrale din Moldova, așteaptă să primească cheile de la apartamentele în care au investit zeci de mii de euro în perioada 2007-2014. În urmă cu cinci ani, pentru că proiectul imobiliar ajunsese în impas, oamenii au fost nevoiți să plătească suplimentar față de prețul stabilit inițial, dar chiar și în aceste condiții, visul de a avea propria locuință s-a lăsat așteptat.

Uniunea Teatrală din Moldova (UNITEM) a încheiat un contract cu firma de construcții „Ecosem Grup”, care urma să construiască apartamente pentru oamenii de artă. UNITEM a cedat 25 de ari de pământ, care i-a primit de la primăria Chișinău, pentru a fi construite apartamente ieftine pentru actorii care locuiesc în capitală. Firma de construcții a obținut autorizația pentru construire în anul 2010. Actorii au beneficiat de un preț preferențial între 210 și 330 de euro pentru un metru pătrat. În anul 2017, firma de construcții a intrat în insolvență, lucrările fiind stopate, iar oamenii au fost nevoiți să achite ulterior suplimentar, ca această construcție să fie, totuși, dusă până la capăt – între 55 și 160 de euro pentru un metru pătrat.  

Pentru procurarea apartamentelor, unele persoane și-au vândut bunurile pe care le dețineau sau au contractat credite, achitând zeci de mii de euro. 

Complexul locativ „Teatral” este situat pe strada Băcioii Noi 14/5, fiind alcătuit din patru blocuri locative, două fiind destinate membrilor UNITEM. Celelalte două blocuri sunt preconizate comercializării la un preț stabilit de către compania care gestionează construcția complexului locativ. 

Complexul „Teatral”, situat pe strada Băcioii Noi 14/5

„Sunt persoane care au achitat bani pentru etaje care nu există”

Vitalie Țapu, actorul care a refuzat să achite prețul adițional impus de firma de construcții, în perioada în care a intrat în insolvență, susține că există persoane care au achitat bani pentru apartamente la etaje care nu există. 

„La moment, ne judecăm cu „Ecosem Grup”, cauza fiind banii care ei i-au cerut adițional la suma deja achitată firmei. UNITEM, în anul 2007, a fost garant între firma de construcții și actorii care au încheiat contractele. În contractele inițiale a fost stipulat prețul apartamentelor, fiind un punct care nu permitea schimbarea prețului. Pe atunci, președintele UNITEM a fost Aurelian Dănilă, iar după ce a venit domnul Grecu (Alexandru Grecu, actualul președinte al UNITEM, n.r.), au fost schimbate contractele între firmă și actori. La foarte mulți, contractele au fost schimbate unilateral, nu s-a discutat cu oamenii. Primul termen de dare în exploatare a apartamentelor a fost 2009. Deci, au construit fără autorizație. Inițial, proiectul prevedea blocuri din seria 143 (cea mai populară serie de blocuri cu 9 etaje, casa este proiectată cu scări largi și un lift, n.r.). Ulterior, clădirile urmau să fie cu mai multe etaje, dar s-au dezis de această idee. Până astăzi, sunt persoane care au achitat bani pentru etaje care nu există”, ne spune Vitalie Țapu. 

Mihail Cocieru, fostul vicepreședinte al UNITEM, învinuiește atât firma de construcții, cât și președintele UNITEM, Alexandru Grecu.

„Prin decizia senatului UNITEM, Alexandru Grecu a fost numit responsabil de proiectul respectiv, pentru ca acesta să fie supravegheat și dus până la capăt. Ulterior, după ce domnul Grecu a devenit președinte al UNITEM, contractul a fost modificat. Inițial, în contracte a fost stipulat că prețurile nu pot fi mărite, iar termenul limită de dare în exploatare a apartamentelor a fost de trei ani. Ei au început să construiască fără autorizație. În cazul nerespectării termenului, a fost prevăzută și o despăgubire oamenilor. Aceste lucruri au fost, ulterior, redactate prin alte contracte. După condițiile contractului, UNITEM avea tot dreptul să apeleze la o altă companie, dar acest lucru nu a fost în interesul domnului Grecu. Din câte am auzit, Grecu are în jur de șapte apartamente acolo, iar în tot acest timp, nu a mers niciodată în instanță pentru a face dreptate. El a făcut un tandem cu Rucan (administratorul firmei de construcții, n.r.). Și-a luat apartamentele care și le-a dorit”, susține Mihail Cocieru.

Alexandru Grecu, președintele Uniunii Teatrale din Moldova

Alexandru Grecu, la rândul său, susține că nu deține vreun apartament în blocurile de pe strada Băcioii Noi. „Eu nu am nici un apartament la Băcioii Noi, a fost inițial unul, dar și pe acela l-am refuzat, el a fost scris pe fiul meu, dar el a plecat în SUA”, susține acesta. totodată, acesta afirmă că, după ce firma a intrat în insolvabilitate, nu avea niciun drept să apeleze la altă firmă de construcții. „Administratorul insolvabilității, Vladimir Bălan, poate alege mai departe ce firmă duce la capăt lucrările. Înainte de insolvabilitate să schimbăm firma de construcție ar fi practic imposibil, ar fi fost necesar un audit, iar banii investiți de oameni ar fi trebuit recuperați, ar fi fost o încurcătură foarte mare”, afirmă Alexandru Grecu.

„La început, i-am crezut, mă gândeam că voi primi banii, dar nimic, niciun rezultat”

Dumitru Crudu este un dramaturg, care a investit aproximativ 18 mii de euro într-un apartament din complexul locativ de pe strada Băcioii Noi. Bărbatul a reziliat contractul cu firma de construcții în 2017, însă, nici până astăzi, acesta nu și-a restituit banii.

„Contractele cu compania de construcții au fost încheiate în anul 2007, iar lucrările trebuiau să înceapă imediat după semnarea contractelor. Nouă nu ne-au spus că urmează să obțină autorizație, se pare că am fost păcăliți. Altfel, nu le-am fi dat prima tranșă de aproximativ 3 mii de euro. Lucrările au început în 2007, am fost transportați cu mașina la șantier, pentru a ne arăta că au început lucrările. Conform contractului încheiat cu firma de construcții, lucrările urmau să fie finisate într-un timp foarte rezonabil, în doi-trei ani. Acest lucru ne-a înaripat atunci, deoarece am crezut că vom primi cheile foarte repede. Eu mi-am reziliat contractul cu ei („Ecosem Grup”, n.r.) în perioada anilor 2017-2018, când ei au pretins să le mai dăm o sumă adițională. Astfel, de atunci aștept să-mi primesc banii înapoi. Nu am fost contactat de ei în niciun fel. Este vorba despre aproximativ 18 mii de euro. Am vizitat sediul firmei, acolo domnul Rucan niciodată nu este de găsit, am impresia că este un om invizibil. La început, i-am crezut, mă gândeam că voi primi banii, dar nimic, niciun rezultat”, susține Dumitru Crudu.  

„Nimeni nu s-a gândit că cineva are interes să construiască 11 ani, logic ar fi să vrei să construiești repede”

Alexandru Grecu, președintele UNITEM, susține că, deși construcția blocurilor a fost, în sfârșit, finalizată, acestea nu pot fi date în exploatare, deoarece nu au fost conectate la gaz, apă și energie electrică, deși administratorul firmei promisese ca acestea să fie conectate până în data de 1 iulie 2022. 

„Primăria Chișinău a oferit UNITEM 25 de ari de pământ, pentru a fi construite apartamente ieftine pentru actori, la un preț mediu de 275 de euro pentru un metru pătrat (…). În complexul locativ de pe strada Băcioii Noi, erau preconizate 168 de apartamente pentru actori, amplasate în blocurile A și B. Anul trecut, în luna mai, am primit o înștiințare de la domnul Rucan (administratorul „Ecosem Grup”, n.r.) că au terminat totul și că dăm blocurile în exploatare. Pentru asta, apartamentele trebuie să fie conectate la energie electrică, gaz și la apă. De atunci, tot așteptăm ca blocurile să fie conectate. Domnul Rucan dă cheile la oameni, dar casa nu este dată în exploatare. Este mai mult o chestie de PR. Într-adevăr, clădirea este gata, unii oameni au început să facă reparații, însă nu poți trăi fără apă, gaz și electricitate. Mi-a promis că la 1 iulie va conecta totul”, afirmă Alexandru Grecu. 

Președintele UNITEM susține că problemele legate de blocurile destinate oamenilor de artă au apărut din cauza lipsei de control asupra lucrărilor de construcție. 

A fost majorat prețul în medie cu 90 de euro pentru un metru pătrat, după ce firma a intrat în insolvabilitate și oamenii au plătit adițional acești bani. Eu personal nu am acces la contabilitate, doar dumnealui (Adrian Rucan, n.r.) știe cine și cât i-a dat, poate minte când spune că nu a primit banii de la oameni. Din aceste considerente, a fost nevoie de asociație, acum pot doar să scriu scrisori, să aștept și insist să fie dat în exploatare. Cred că o să intrăm într-un litigiu de judecată, se pare că altfel nu putem”, susține Grecu.

Adrian Rucan, administratorul firmei care a realizat construcțiile

Adrian Rucan, administratorul firmei de construcții, în timpul discuției cu ZdG, a dat de înțeles că construcția blocurilor este finalizată, urmează conectarea lor la apă, gaz și energie electrică, iar problemele ce au apărut sunt din cauza oamenilor ce nu și-au achitat ratele pentru apartamente la timp. Rucan a rugat să nu fie citat, iar poziția companiei să fie expusă în urma expedierii unei scrisori oficiale la sediul firmei de construcții. 

ZdG a expediat o solicitare pe adresa electronică a firmei de construcție și va reveni la acest subiect după ce va obține un răspuns.