Ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară 2023: Deputații vor examina propunerea Guvernului de prelungire a stării de urgență
Parlamentul se întâlnește în ultima ședință din sesiunea de primăvară 2023 luni, 31 iulie. Pe ordinea de zi sunt 42 de subiecte, printre care proiectul de lege privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor și proiectul de lege cu privire la modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție. Totodată, deputații vor examina propunerea Guvernului de prelungire a stării de urgență.
De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței plenare au fost incluse mai multe proiecte care vor fi examinate în a doua lectură – inițiativa legislativă prin care se propune scutirea sindicatelor și patronatelor de achitare a taxei de înregistrare de stat, proiectul de lege privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Tot în a doua lectură va fi examinată ratificarea mai multor acorduri, precum și denunțarea unor acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente.
Deputații vor mai examina, în prima lectură, inițiativa legislativă care presupune reformarea sistemului de asistență socială („Restart”), proiectul privind performanța energetică a clădirilor, precum și modificarea Legii securității statului.
Tot luni, parlamentarii urmează să examineze, în a doua lectură, un amendament la proiectul de lege privind modificarea Codului de procedură penală și a Codului contravențional.