La volan, sub influența substanțelor stupefiante, cu viteză excesivă sau fără centură. Topul celor mai frecvente încălcări în trafic în weekendul Paștelui
Peste 2,5 mii de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost înregistrate în weekendul Paștelui. Cele mai multe se referă la depășirea limitei de viteză – 1009, alți 543 de conducători nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor, iar 495 de conducători auto au oprit mijlocul de transport în locuri interzise.
Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General al Poliției, polițiștii de patrulare au înregistrat 2590 de de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost înregistrate în weekendul Paștelui. Totodată, polițiștiii au intervenit în 2 125 de cazuri de urgență.
Printre încălcările identificate, se numără următoarele:
- 48 de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind depistați în stare de ebrietate alcoolică sau sub influența substanțelor stupefiante;
- 1 009 conducători au depășit limita de viteză;
- 543 de conducători auto nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor;
- 146 conduceau vehiculul fără a fi supus reviziei tehnice anuale sau fără poliță de asigurare de răspundere civilă auto;
- 495 de șoferi au oprit mijlocul de transport în locuri interzise;
- 63 de conducători au fost sancționați pentru neacordarea priorității legale pietonilor;
- 262 de șoferi au fost amendați pentru necuplarea centurii de siguranță și utilizarea telefonului în timpul șofatului;
- 35 de conducători au primit amendă pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.