Principală  —  Ştiri  —  Social   —   În R. Moldova doar 1%…

În R. Moldova doar 1% din populație ajunge să trăiască mai mult de 85 de ani

Ziua internaţională a persoanelor vârstnice este marcată anual, la 1 octombrie, cu scopul de a promova drepturile acestora, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

Instituită la 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în baza Rezoluţiei nr. 45/106, sărbătoarea vârstnicilor a fost iniţiată în 1982. Atunci a fost elaborat un Plan internaţional de acţiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă, adoptat de către Adunarea Mondială privind Îmbătrânirea şi aprobat de către Adunarea Generală a ONU.

Populația lumii este într-un proces continuu de îmbătrânire. La începutul anului 2022, circa 771 milioane de persoane de pe globul pământesc aveau vârsta de 65 ani și peste. Ponderea acestor persoane în total populație s-a majorat de la 6% în anul 1990 până la 10,0% în anul 2022, iar până în anul 2050 se estimează că aceasta va crește până la 16%,

În R. Moldova doar 1 % ajunge să trăiască mai mult de 85 de ani. Longevitatea vieții este mai mare în rândul femeilor, decât al bărbaților, arată datele Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova.

Preponderent cheltuielile gospodăriilor cu vârstnici au fost destinate necesarului de consum alimentar (46,9%), după care au urmat cheltuielile pentru locuință și serviciile comunale – 17,8%, sănătate – 7,6% și îmbrăcăminte și încălțăminte – 7,1%. Celelalte cheltuieli au revenit pentru mobilier, dotarea și întreținerea locuinței (5,1%), transport (4,3%) și telecomunicații (4,2%).