„Efect imediat”: Trump s-a răzgândit în privința taxei vamale globale de 10% și a decis majorarea la 15%
La doar o zi după ce Curtea Supremă a SUA a respins programul său tarifar bazat pe o lege privind situaţiile de urgenţă economică, președintele Donald Trump a anunțat sâmbătă că va majora de la 10% la 15% taxa vamală temporară aplicată importurilor americane din toate ţările, relatează Reuters.
În urma deciziei Curţii Supreme, Trump a ordonat aplicarea imediată a unei taxe vamale de 10% asupra tuturor importurilor, în plus faţă de taxele vamale existente. Legea îi permite să impună o taxă de până la 15% timp de 150 de zile, deşi aceasta ar putea fi contestată în instanţă. În această perioadă, administraţia va lucra la emiterea de taxe vamale noi şi „permise din punct de vedere legal”, a spus el. „Pe baza unei analize temeinice, detaliate și complete a deciziei ridicole, prost redactate și extrem de antiamericane privind tarifele vamale, după multe luni de deliberări, de Curtea Supremă a Statelor Unite, vă rog să considerați această declarație ca reprezentând faptul că eu, în calitate de președinte al SUA, voi majora, cu efect imediat, tariful vamal mondial de 10% aplicat țărilor, multe dintre acestea «jefuind» SUA timp de decenii, fără represalii (până la venirea mea!), la nivelul maxim permis și testat legal, de 15%. În următoarele câteva luni, administrația Trump va stabili și va emite noile tarife legale, care vor continua procesul nostru extraordinar de succes de a face America din nou măreață – mai măreață ca niciodată”, a scris liderul de la Casa Albă într-o postare pe Truth Social.
Curtea Supremă a anulat, pe 20 februarie, majoritatea tarifelor vamale impuse anul trecut de președintele SUA. Judecătorii au decis că liderul de la Washington nu avea autoritatea de a impune taxe noi pentru importul de bunuri provenite de la aproape toți partenerii comerciali ai țării.