EDITORIAL „Comitetul de Salvare” al lui Șor?
A naibii situație… Cât de greu e să câștigi, totuși, în viața asta ceva, și o nimica toată – să pierzi. Mă refer aici nu la cei care nu au ce pierde, mă refer la cei care nu și-au păstrat câștigurile, la felul de a fi a lumii politice de la noi, care în marea ei parte e departe de politică (neinspirată, slugarnică, lașă, prost școlită sau ne-școlită politic, fără crez, fără vocație, cu puține sau fără priceperi de administrare a treburilor statului). Se zbate, se bate, se isterizează în orgoliile ei, se vinde, se vaită pe la microfoane și icoane și dă din coate să rămână pe val, după ce a înțeles că pierde și pierde iremediabil ceea ce e imposibil să mai poată recupera: bunul nume (dacă l-a avut) și încrederea oamenilor, pe care nici la piață nu o pot cumpăra și nici în jocurile de noroc nu o pot câștiga. Chiar dacă au cu ce.
De la 1991 încoace, numărul partidelor în R. Moldova a ajuns la aproape 60, dar nu există nici unul după care lumea să tânjească și să-l mai ceară o dată la guvernare. Au avut câștigul în mâini. Unde-i? Ce a câștigat R. Moldova cu ei? Astăzi, în politica activă suntem (?!) cu două partide: PAS la guvernare și „partidul Șor” – pretinsă opoziție. În realitate, după căderea din ecuația parlamentarelor din 2021 a PPDA și PUN și câștigarea alegerilor de către PAS, ne-am pomenit cu o guvernare la Chișinău fără opoziție parlamentară. Socialiștii „au coborât pânzele”, după ce cârmaciul lor, Igor Dodon, a intrat pe mâna procurorilor, iar „Ilan-dezertorul” și „partidul Șor”, implicați în tot felul de scandaluri de corupție și spălări de bani și care încearcă să-și ascundă esența criminală în spatele protestelor și amărâților de protestatari, pe care tot ei i-au furat și sărăcit, nu sunt opoziție, ci niște sezonieri politici, care servesc interesele Rusiei – dacă-i să-l credem pe Șor, deși s-ar putea ca „fugarul” să fie slugă la doi stăpâni: unul în Rusia și altul în Israel. Nu-i exclus ca acesta să fie și unul dintre motivele din care nimeni la Chișinău nu răscolește în sacii cu bani ai lui Șor, băgați în proteste și comediile politice cu „Șor salvatorul”.
Chiar și după 31 de ani de la independență să ne lăsăm (cei care se lasă) prostiți și purtați de alde niște „nema mamî”, „nema papî” pe ulițele Chișinăului și să le strigăm lozincile „Jos…” și „Victorie”. Victorie pentru cine? Trageți ușurel cu ochiul peste numele conducerii așa-zisului Comitet de Salvare Națională. E-e-e? E clar, măcar acum, pentru ce a avut nevoie Șor de voi și de protestul vostru?
Ședințele guvernului…, fără „urme”
Ieri, de dimineață, Natalia Gavrilița și-a urcat miniștrii în tren și au plecat la Ungheni, pentru o nouă ședință în deplasare a Guvernului. Este a treia la număr, de la învestirea Guvernului (6 august 2021). Primele două s-au desfășurat la Bălți (6 iulie), după care, pe 23 septembrie, la Cahul. Câte vor mai urma greu de spus, prim-ministra e dispusă, însă, ca „ședințele în afara Chișinăului să devină o tradiție”. De ce nu? Cui strică încă o tradiție? Contează, însă, la ce bun? Contează esențial oportunitatea acestor ședințe pentru regiunile în care se merge. Dacă e la Soroca – pentru Soroca, dacă e la Dondușeni – pentru Dondușeni, dacă e la Basarabeasca – pentru Basarabeasca și tot așa. O ședință în deplasare nu e doar schimbarea ședințelor cu locul, că altfel asta va semăna mai degrabă a colind, iar tradiții, în acest sens, noi deja avem. Ordinea de zi a acestor ședințe trebuie consacrată teritoriului în care se merge, problemelor, nevoilor lui de dezvoltare. Autoritățile locale asta ar vrea să se întâmple, dacă vor fi întrebate, iar dacă nu vor fi întrebate și li se va cere doar să pregătească sala pentru ședințe, degeaba ne pornim pe drumuri.
De ce zic asta? Am parcurs – fugitiv, ce-i drept, dar am parcurs ordinea de zi a ședinței de la Ungheni, după care am trecut cu vederea și peste cele de la Bălți și Cahul. Trei agende pline de chestiuni care nu au nici o tangență cu problemele celor trei teritorii în care s-a mers. Dacă pe ordinea de zi a ședinței de la Cahul mai găsim două chestiuni, care vizează zona, e vorba de ridicarea unui monument poetului Andrei Ciurunga (Robert Cahuleanu) și a unei compoziții arhitectural-monumentale în memoria victimelor deportărilor sovietice, în celelalte două cazuri, nici atât. Nici o chestiune consacrată teritoriului. Vreau să înțeleg care a fost sensul ca guvernul să lase Chișinăul și să meargă la Ungheni pentru a examina (spre exemplu) chestiunea „privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului adițional, încheiat prin schimb de note, la Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Asociația Universităților Parțial sau Integral de Limbă Franceză – Universitatea Rețelelor de Expresie Franceză relativ la Filiala Biroului Europa Centrală și Orientală a Asociației Universităților Parțial sau Integral de Limbă Franceză – Universitatea Rețelelor de Expresie Franceză, semnat la Hanoi la 13 noiembrie 1997 (număr unic 712/MAEIE/2022). Pentru asta era nevoie să plece Guvernul la Ungheni? Nu are Ungheniul problemele sale, pentru care s-ar cere o implicare mai rezultativă a Guvernului în rezolvarea lor?
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (ministru Andrei Spânu) lipsește aproape în totalitate de pe orbita acestor ședințe în deplasare. Și-atunci care-i rostul acestor ședințe? Cine are nevoie de eforturi în gol? O ședință în deplasare a Guvernului trebuie să lase „urme” acolo unde a avut loc, presa locală să aibă ce reflecta, lumea să aibă ce discuta (poate și admira), oponenții Guvernării – ce invidia. Aceste ședințe trebuie să fie eveniment pentru regiune, nu plimbări și șezători pentru Guvern. Că nu se întâmplă în fiecare zi. Este și un exercițiu de vizibilitate pentru Executiv. Ședințele „în afara Chișinăului” nu trebuie organizate pentru bufă („galocică”). Dacă Guvernul nu a identificat pentru zona X sau Y nici o chestiune serioasă, legată de dezvoltarea teritoriului (lucru imposibil în condițiile R. Moldova, care-i plină de probleme în acest sens), atunci să rămână la Chișinău și să își caute de treabă, nu de „tradiție”.
