Principală  —  Ştiri  —  Social   —   De astăzi sunt disponibile plățile…

De astăzi sunt disponibile plățile unice „Ajutor pentru familii de Paști”. Cum pot obține ajutorul beneficiarii

Imagine simbol

Începând cu data de 2 mai 2025, aproximativ 230 mii de familii din țară și diasporă care au copil cu vârsta de până la 5 ani vor primi un ajutor de 1500 de lei, iar familiile care au la întreținere un copil cu dizabilități și cele care au la întreținere un adult cu dizabilități severe vor beneficia de 5000 de lei. 

Peste 230 000 de persoane vor putea obține ajutorul prin următoarele metode:

  • Pe cardul social existent;
  • Pe cardul bancar identificat de Guvern ca fiind folosit de beneficiari și introdus în bazele de date ale CNAS;
  • Numerar la oficiile poștale, dacă beneficiarii nu dețin niciun card social sau bancar;

Aceste plăți au fost posibile datorită sprijinului Uniunii Europene. Beneficiarii programului sunt:

  • 11 463 de copii cu dizabilități severe, accentuate și medii vor primi câte 5000 de lei;
  • 20 976 de persoane adulte cu dizabilități severe vor primi câte 5000 de lei;
  • peste 203 000 de copii până la 5 ani vor primi câte 1500 lei per copil;

Pentru întrebări suplimentare, cetățenii se pot adresa la Centrul de Apel al Casei Naționale de Asigurări Sociale: 022 257 777

Anunțul despre ajutorul pentru familii în perioada sărbătorilor Pascale a fost făcut pe 23 aprilie, de președintele Parlamentului Igor Grosu și ministrul Muncii și Protecției, Alexei Buzu în cadrul unei conferințe de presă.

„Ajutorul va fi oferit de Guvern într-un mod proactiv. Nicio familie nu va fi nevoită să depună cereri. Noi am identificat aceste familii, multe din ele deja beneficiază de alocații și indemnizații. Plățile vor fi disponibile începând cu data de 2 mai. (…) Pentru cetățenii din diasporă, noi vom identifica un activ din R. Moldova, sau în cazul lipsei acestui card, plata va fi disponibilă la poștă, până la sfârșitul acestui an. Dacă până la sfârșitul anului persoanele nu au posibilitatea să vină în țară, aceștia pot perfecta o procură la consulat pentru un membru a familiei care pot ridica banii de la oficiul poștal”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Bugetul total este de circa 470 milioane de lei.